UPDATE: CJ Suceava şi Romsilva vor colabora pentru amenajarea unui punct de belvedere la Piatra Șoimului, cu pardoseală transparentă, pentru a se putea vedea întreaga privelişte din prăpastie.

Anunțul a fost făcut de Preşedintele Cosiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, care a precizat că este o problemă privind proprietatea terenului, Piatra Șoimului fiind în domeniul public al statului şi în administrarea RNP Romsilva. În aceste condiţii, este nevoie ca CJ Suceava să facă proiectul împreună cu Romsilva.

“Trebuie să găsim formula de colaborare cu Romsilva”, a spus preşedintele CJ Ioan Cătălin Nechifor, potrivit Mediafax.

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

Foto: Mediafax

_ _ _

Platforma metalică de la Piatra Şoimului, din munţii Rarău, va fi amenajată ca un punct de belvedere. Turiştii vor putea admira, în condiţii de siguranţă, peisajul oferit de Valea Bistriţei, și de masivele Ceahlău şi Giumalău.

Actuala platformă amenajată oferă o panoramă de 270 de grade. Cu toate acestea, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, în octombrie 2014, că platforma va fi mai bine pusă în valoare prin transformarea într-o construcţie cu pereţi vitraţi şi cu podea transparentă, „în regim de siguranţă deplină”, conform Monitorului de Suceava.

Structură va fi una de tip acvariu, în care vor fi amplasate şi două, trei telescoape de mare precizie. Cu toate acestea, pentru a se bucura de priveliștea oferită de noua platformă, turiștii vor fi nevoiți să plătească o taxă, iar utilizarea telescoapelor va fi inclusă în preț.

Două parcări pentru turiști

Din proiectul de amenajare turistică a zonei Rarău face parte şi construirea a două parcări. Una va fi amplasată în zona terenului de sport din apropierea motelului Alpin, iar a doua se va afla la intersecţia cu drumul spre Izvorul Alb.

Cu toate acestea, Cătălin Nechifor a dat de înțeles că situația proprietății din zona terenului de sport este neclară. Parcarea de lângă motel va fi păzită și cu acces plătit, în timp ce în cea de-a doua parcare autoturismele ar avea acces liber, însă șoferii nu vor beneficia de garanții de securitate.

Costurile proiectelor vor fi suportate din bugetul Consiliului Judeţean şi al Serviciului Salvamont, conform sursei citate.

 

   Citește și: VIDEO. Cum arată, de sus, Transrarăul, unul dintre cele mai frumoase drumuri din România

 

   Citește și: Peisaje de basm. A fost deschis un nou obiectiv turistic în Bucegi

 

   Citește și: BOR dorește să construiască un ”spațiu de cazare” în Parcul Natural Bucegi

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*