În 2009, arhitectul german Jakob Tigges a proiectat un munte artificial, înalt de 1.071 metri. Muntele, botezat ”The Berg”, urma să fie construit peste aeroportul Tempelhof din Berlin, tot un proiect ambițios, însă conceput de Partidului Nazist.
Obiectivul muntelui artificial este contruirea unui habitat natural pentru animalele care trăiesc în munți și, în același timp, a unui spațiu de recreere pentru locuitorii Berlinului. În planul arhitectului, erau prevăzute pârtii de schi, telecabine, o zonă de escaladă, camping și o zonă de agrement, potrivit Der Spiegel.
Muntele ar fi fost, cu siguranță, un obiectiv turistic important al metropolei germane, mai ales că ar fi intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai înaltă construcție realizată de om, depășind zgârie-norul Burj Khalifa din Dubai (828 de metri). Însă, în lipsa aprobărilor și a fondurilor, proiectul rămâne pe hârtie și în viziunea celor 9.000 de susținători înfocați, care au demarat o amplă campanie de promovare a muntelui deocamdată… inexistent.
Pe site-ul ”The Berg”, dar și pe pagina de Facebook, există poze cu vizitatorii masivului berlinez, iar doritorii pot descărca diverse suveniruri sau cărți poștale. De asemenea, pe același site se găsesc și două galerii de artă, cu tematica muntelui artificial.
În prezent, ”The Berg” este un loc imaginar, existent doar în referințele sociale, și semnifică ”un concept de libertate individuală, combinată cu un sentimentul complicității”, după cum au explicat și susținătorii proiectului.
Mai jos aveți unele dintre fotogarfiile, suvenirurile și cărțile poștale ”The Berg”:
suvenir
Suvenir ”The Berg”,
Foto: www.the-berg.de
11 articol(e) « de 11 »

 

16a   Citește și: FOTO: Un sat de munte a fost scos la vânzare pe e-Bay

 

16b   Citește și: Pădurile virgine din România, în Patrimoniul Mondial al UNESCO

 

16c   Citește și: VIDEO: Groapă imensă de gunoi, pe Muntele Giumalău

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*