Pe poienile și pajistile alpine ale Munților Strâmtu și Clăbucet, prin pădurile întunecoase de conifere ale Culmii Măgura, de-a lungul cursul limpede al râului Bughea și sub umbra făcută de fagii de pe Dealul Ciocanu, bicicletele șerpuiesc spre linia de finish.

Cam așa o să arate traseul de la ”Trofelul Muscelului”, o competiție de MTB ce va avea loc în data de 19 iulie, la Câmpulung.

Traseele propuse de organizatori pentru ediția 2014 pleacă din oraș, trec pe lângă locuințe din perioada interbelică și apoi străbat versanții masivului Iezer-Păpușa. Mai multe detalii despre traseu găsiți pe site-ul celor de la Riders Club și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Organizatorii au pregătit două curse, în funcție de experiența participanților:

Tura standard, de 31 de kilometri, a fost gândită astfel încât să poată fi parcursă și de către o persoană care nu excelează la capitolul abilități tehnice. În cea mai mare parte, traseul cuprinde drumuri forestiere și poteci largi, fără obstacole majore, de pe pantele inferioare ale Muntelui Strâmtu și Culmea Măgurii. Diferența de nivel va tinde către 750 de metri, punctul de maximă altitudine la care vor pedala participanții fiind 1.074 de metri.

Tura epic, de 62 de kilometri, coincide, în partea de start/finish cu tura standard. Însă, având în vedere că a fost concepută pentru persoane cu mai multa experiență, în traseu a fost introdusă cățărarea din Satul Nămăiești până în Muntele Strâmtu. În continuare, concurenții vor parcurge Culmea Măgura și zona de tranziție de la marginea Comunei Bughea de Jos. Cireașa de pe tortul turei lungi va fi pe dealul Ciocanu – o succesiune de urcări relativ lejere și scurte, urmate de single trail-uri special amenajate pentru mountain bike.

Organizatorii au pregătit și multe surprize pentru riderii înscriși la eveniment. Prin tombolă, aceștia pot câștiga de la echipamente de ciclism și vouchere de cumpărături, la electronice și vacanțe pentru două persoane.

Dacă încă nu te-ai înscris și ești în căutare de aventură pe cărări de munte, formularele online așteaptă să fie completate până pe 18 iulie, ora 12.00.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*