Care sunt cei mai buni bocanci de munte în 2018? Bocancii de munte reprezintă, din punctul nostru de vedere, una dintre cele mai importante achiziții pentru echipamentul tău de munte. În același timp, alegerea unei perechi care să ți se potrivească nu este deloc ușoară, deoarece modelele diferă mult în funcție de rezistență, de confort, de greutate, de aderență, dar și de capacitatea lor de a lăsa pielea să respire în voie.

Am scris de multe ori despre bocancii de munte, despre cum îi alegi, despre istoria lor și chiar despre diferențele dintre bocancii de munte pentru bărbați și cei pentru pentru femei, însă n-am făcut niciodată un top al celor mai bune modele și branduri.

Am fost, astfel, curioși să aflăm care sunt cei mai buni bocanci de munte în 2018 și am „aterizat” pe besthiking.net, iar ei ne spun așa:

Salomon

Apariție: 1947

Sediul principal companiei: Franța

Produc încălțăminte pentru:

  • drumeție
  • alpinism
  • alergare montană

Compania Salomon a apărut în 1947, însă a produs doar legături de schiuri în primii 30 de ani de la înființare. Ulterior, afacerea s-a dezvoltat, iar compania a început să producă și schiuri și clăpari de schi. Prima pereche de pantofi pentru drumeție a apărut abia în 1992. În 1997, Salomon a fost cumpărată de Adidas, după care a fost vândută, în 2005, către Finnish Armer Sports, care deține și Acteryx și Suunto.

Cei de la besthiking.net spun că Salomon nu produce cele mai fermecătoare produce, punând asta pe seama faptului că a făcut parte din mari corporații în ultimii 25 de ani. Noi suntem de altă părere. Cu toate acestea, aceiași „băieți” de la besthiking.net subliniază că bocancii de la Salomon exprimă un raport calitate-preț de invidiat. Iar aici ai câteva exemple de bocanci de munte de la Salomon, cu prețuri reduse cu până la 35%.

Lowa

Apariție: 1923

Sediul principal companiei: Germania

Produc încălțăminte pentru:

  • drumeție
  • alpinism
  • vânătoare
  • activități „tactice”
  • escaladă

Lowa produce bocanci de munte din 1923, adică de la înființarea companiei. Au știut de la bun început ce vor să facă și de aceea n-ar trebui să ne mirăm că în 2018 le iese de minune. Boncancii de drumeție produși de Lowa sunt, în general, ceva mai ușori decât produsele unor branduri concurente. În plus, bocancii Lowa sunt produși exclusiv în Germania, spre deosebire de multe alte branduri care și-au mutat liniile de producție în țări asiatice, unde controlul calității lasă de multe ori de dorit. Ghetele și bocancii Lowa și-au păstrat popularitatea în Europa încă de la înființarea companiei, însă, în ultimii ani, popularitatea lor se află în creștere atât în SUA, cât și în alte mari piețe de desfacere din lume.

Zamberlan

Apariție: 1929

Sediul principal companiei: Italia

Produc încălțăminte pentru:

  • drumeție
  • alpinism
  • vânătoare

Zamberlan a început să producă încălțăminte în 1929 și a fost unul dintre primele branduri care foloseau tălpi de cauciuc (atunci, tălpile erau, de obicei, făcute din piele). În următorii 50 de ani, Zamberlan a crescut exponențial și a devenit cunoscută pe diverse piețe, inclusiv Japonia, Marea Britanie și, bineînțeles, Italia. În 1985, Zamberlan a brevetat pielea Hydrobloc (piele rezistentă la apă, dar care lasă pielea să respire), iar în 1986 a lansat primii bocanci de drumeție pentru femei – rețineți că, în acel moment, echipamentul pentru drumeție era conceput exclusiv pentru bărbați. Astăzi, Zamberlan produce ghete și bocanci de înaltă calitate, multe dintre ele fiind încă fabricate în Italia.

La Sportiva

Apariție: 1928

Sediul principal companiei: Italia

Produc încălțăminte pentru:

  • drumeție
  • alpinism
  • alergare montană

Cu un an înainte de Zamberlan, se năștea La Sportiva. Aceeași țară, un singur an diferență și o sitorie de nouă decenii. Compania este cunoscută în special pentru producerea bocancilor pentrue epediție și sunt deseori preferați de către alpiniști, inclusiv pentru expediții pe optmiari, însă și bocancii de drumeție produși sub umprela acestui brand sunt excelenți. Aceștia sunt ușori, fabricați din materiale de înaltă calitate și cu ajutorul unor tehnologii inovatoare. La Sportiva a fost una dintre primele branduri de încălțăminte outdoor care utilizează tehnologia Gore-Tex Surround, ce asigură o respirabilitate excelentă, menținând impermeabilitatea produsului.

Merrell

Apariție: 1928

Sediul principal companiei: Italia

Produc încălțăminte pentru:

  • drumeție
  • alergare montană
  • casual

Primii bocanci de drumeție Merrell au fost lansați în 1983, iar brandul s-a făcut rapid remarcat. Însă, după doar patru ani de la lansare, în 1987, Merrell a fost achiziționat de producătorul finlandez de pantofi Karhu, iar în următorul deceniu vânzările au crescut. În 1997, Karhu a vândut Merrell către Wolverine World Wide și, de atunci, compania s-a concentrat pe ghete ușoare de drumeție. Astăzi, Merrell produce încălțăminte pentru drumeții de înaltă calitate și la prețuri accesibile și le vinde în întreaga lume.

Citește și: Cum te pregătești pentru sezonul de schi începând din septembrie

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*