Nu trebuie să fii pasionat de ceasuri pentru a-ți cumpăra un ceas cu GPS pentru alergare. Trebuie să fii, însă, pasionat de trail running și trebuie să știi pe ce cheltuiești banii.

Ceasurile cu GPS sunt proiectate special pentru alergători. Micile dispozitive high-tech sunt capabile să măsoare ritmul, distanța și durata antrenamentului, iar modelele performante îți pot afișa schimbările de altitudine și ritmul pașilor pe minut.

Indiferent dacă ești un alergător începător sau unul pasionat, astfel de ceasuri pentru alergare te pot ajuta să îți stabilești obiectivele de antrenament și să îți monitorizezi și să îți îmbunătățești constant performanțele.

Reporterii publicației Live Science au testat, timp de câteva săptămâni, mai multe modele de ceasuri pentru alergare și au întocmit un top în funcție de performanță, de confort, de ușurința cu care pot fi utilizate, de valoarea informațiilor și de divertisment.

1. TomTom Multi-Sport GPS Watch

TomTom Multi-Sport GPS Watch este un ceas proiectat pentru sportivii care doresc să monitorizeze, în fiecare clipă a antrenamentului, performanța, progresul și gradul de atingere a obiectivelor. Alergătorii, bicicliștii și înotătorii (prin urmare, și triatloniștii) pot folosi ceasul cu GPS pentru a măsura timpul, distanța parcursă, ritmul și caloriile arse. Spre deosebire de alte ceasuri cu GPS care nu fac altceva decât să ofere date despre mers și alergare, modelul Multi-Sport oferă o întreagă gamă de opțiuni. Cu toate acestea, ați putea avea probleme cu sincronizarea datelor online în cadrul aplicației MySports de la TomTom.

2. Timex Ironman Run Trainer 2.0

Timex Ironman Run Trainer 2.0 este proiectat pentru a fi utilizat de alergătorii de toate nivelurile. Marele avantaj îl constituie prețul, care pornește de la 180 de dolari și poate ajunge la 220 de dolari, dacă doriți și un dispozitiv adițional pentru măsurarea ritmului cardiac. Modelul este, astfel, mai ieftin decât TomTom Multi-Sport GPS Watch sau decât modelul Garmin Forerunner 220, despre care vom vorbi mai jos. Însă, dacă ești triatlet sau dacă înotul face parte din programul tău regulat de antrenament, un ceas multisport poate fi o alegere mai bună.

3. Garmin Forerunner 220

Garmin Forerunner 220 este unul dintre puținele ceasuri de alergare de pe piață cu ecran color. Este foarte confortabil și ”prinde” aproape instantaneu semnalul prin satelit. Alergătorii experimentați vor fi încântați de cantitatea mare de informație pe care Garmin Forerunner 220 o stochează după fiecare sesiune de antrenament. Cu toate acestea, ai putea întâmpina probleme la conectarea ceasului la un computer sau la un smartphone.

4. Nike+ Sportswatch GPS

Cei de la Nike nu produc doar pantofi sport pentru ”Doctor House” și tricouri pentru fotbaliștii Barcelonei, ci și ceasuri de alergare. Nike+ Sportswatch GPS este unul dintre cele mai ieftine și performante ceasuri de pe piață și este ideal atât pentru alergătorii începători, cât și pentru cei care trăiesc pentru a alerga. Modelul poate veni la pachet cu un senzor care se atașează pe unul dintre pantofii sport, iar acest lucru îi permite monitorizarea sesiunii de antrenament chiar și atunci când semnalul GPS dispare ca-n filmele de groază. Pentru că, da, uneori semnalul din satelit pare imposibil de recepționat de ceasul celor de la Nike.

Ah, să nu uităm: dacă ieși la alergare o dată pe lună și vrei să le dai dreptate unor cercetători israelieni care au demonstrat, printr-un studiu științific, că posteriorul celor care stau prea mult timp în poziția șezând se lățește, cumpără un ceas mai ieftin sau nu cumpăra deloc, c-ar fi cam același lucru.

CITEȘTE ȘI: Cum alegi pantofii pentru trail running

CITEȘTE ȘI: Trail running pentru începători. 7 sfaturi utile 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*