Ponderas lanseaza campania #donezkm

Indiferent dacă alergi pe șosea sau pe cărări de munte, fără un scop anume sau pentru a te pregăti pentru un maraton montan, poți dona din kilometrii parcurși de tine unei persoane care nu se mai poate mișca. Cu ocazia Zilei Europene împotriva Obezității, Ponderas lanseaza campania #donezkm, care are ca scop încurajarea românilor să facă sport, precum și strângerea a 10.000 de kilometri parcurși în alergare, cu bicicleta sau chiar la pas. După ce 10.000 de kilometri vor fi strânși, Ponderas va ajuta la tratarea chirurgicală a unui caz grav de obezitate morbidă. Perioada donațiilor de kilometri: până pe 18 mai 2014. Regulile sunt simple: măsori distanța parcursă cu ajutorul unei aplicații mobile sau a unui pedometru, apoi postezi pe contul personal de Facebook numărul de kilometri parcurși, folosind hashtag-ul #donezkm. Până la ora publicării acestei știri, au fost strânși, deja, aproape 8.000 de kilometri. Mai multe informații găsiți AICI.

Un nou model de frână pe disc

Un australian în vârstă de 28 de ani vrea să revoluționeze frâna pe disc la bicicletele montane cu un nou produs, inventat de el. În prezent. frâna Crisp MTB, inventată de Allan Crisp, se află doar în faza de proiect, iar tânărul inventator își așteaptă, cu nerăbdare, finanțatorii. Dacă-l credem pe Allan Crisp, noul model de frână ar fi nu doar ușor și de încredere, ci și stabil la temperaturi ridicate, datorită design-ului deschis. Aflați mai multe despre caracteristicile noului model de frână din filmulețul de prezentare:

Alpiniștii atacă, din nou, Everestul

După avalanșa din aprilie, care a ucis 16 șerpași pe Everest, gurile rele și precaute spuneau că nimeni nu se va mai întoarce pe latura nepaleză a celui mai înalt munte din lume. Ei bine, s-au înșelat, căci doi alpiniști, un american și un chinez, au zburat cu elicopterul de la tabăra de bază la Camp 2, conform site-ului Gripped. Un oficial al ministerului nepalez al Turismului a declarat că și alți alpiniști și-au manifestat interesul de a-și continua expedițiile pe Everest, începute în acest an.

Debut al Enduro World Series

Enduro World Series a debutat în America de Sud, unde a avut loc și prima cursă din cadrul competiției.

CITEȘTE ȘI: Știri pe scurt, din lumea muntelui: Cum să slăbești mâncând

CITEȘTE ȘI: Știri pe scurt din lumea muntelui: Cum ne-ar umili omul preistoric

CITEȘTE ȘI: Știri pe scurt, din lumea muntelui: Bicicleta care nu se murdărește niciodată

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*