A treia etapă a Cupei Mondiale de bouldering

Duminică a avut loc cea de-a treia etapă a Cupei Mondiale de bouldering, care s-a desfășurat în Elveția, la Grindewald. Shauna Coxsey și Jan Hojer au câștigat finala la feminin, respectiv masculin. Cele două finale pot fi urmărite AICI.

Prima Evadare

Lucian Logigan, din cadrul echipei Ideal Geiger Team, a câștigat, a doua oară consecutiv, ”Prima Evadare”, cu un timp de 1:49:09 și o viteză medie de 29,7 km/h. La fete, Irina Dumitru, de la BikeXpert Racing, a ocupat prima treaptă a podiumului, cu un timp de 2:20:02.

Prezent vs. Trecut: cum ne-ar umili omul preistoric

Un studiu recent, realizat în cadrul Universității Cambridge, a demonstrat că abilitățile fizice ale oamenilor au scăzut într-atât de mult în ultimele mii de ani, încât oamenii antici ar părea niște monștri pe lângă cei mai buni sportivi din zilele noastre. Așa că un campion de trail running din prezent nu ar avea nici o șansă în fața unui strămoș de-al nostru ”de pluton”, chiar dacă cel din urmă ar fugi cu o capră-n spinare. Prin urmare, haideți să ne apucăm de sport, să nu ne facem bunicii de râs.

Proiecție foto, la Cluj

Să nu uităm că luni, 12 mai, la Cluj Napoca, va avea loc o proiecție foto intitulată ”Amintiri Albe”, care va dura aproximativ 40 de minute și se va desfășura la Casa TIFF, începând cu ora 20:10.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*