Transbucegi, șoseaua care face legătura între Sinaia și Platoul Babele, a fost închisă după 2 ani de la inaugurare. Motivul invocat de constructori este nesiguranța drumului, care conduce la o circulație riscantă.

Șoseaua Transbucegi, sau „Drumul Babelor”, a fost inaugurată în anul 2013 și a costat 10 milioane de euro. După doi ani în care constructorii nu au reușit să amenajeze parapeți și indicatoare, zilele trecute autoritățile au montat o barieră. Constructorul susține că în unele zone drumul s-a surpat și că circulația prezintă un grad ridicat de risc. În plus, traficul poate complica presupusele lucrări de reparații.

Se pare că firma constructoare și Poliția județului Dâmbovița au hotărât montarea barierei fără consultarea în prealabil a administratorului drumului, potrivit președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Tutuianu.

„Vom verifica această arteră sub aspectul deficiențelor de semnalizare sau ale carosabilului și vom stabili dacă va fi repus în drepturile sale”, a precizat șeful Poliției Rutiere Dâmbovița, Ion Niculae, conform Știrile Pro TV.

Această închidere subită prezintă mai multe consecințe negative. În primul rând, până drumul va fi redeschis, vizitatorii Parcului Natural vor fi nevoiți să mergă pe jos sau cu telecabina, fapt ce va duce la scăderea activității turistice. De asemenea, salvamontiștii vor interveni mai greu, iar cabanierii vor întâmpina probleme în privința aprovizionării.

Transbucegi are lungimea de 20 de kilometri, dintre care doar 17 kilometri sunt asfaltați. Șoseaua ajunge până la altitudinea de 2.000 de metri, aproape de obiectivele turistice Sfinxul și Babele.

Transbucegi a pornit cu stângul

Cu două zile înainte de inaugurarea șoselei, în 2013, șoseaua Transbucegi s-a surpat. Explicația muncitorilor a fost una simplă. Ei au montat parapeți din beton cu scopul de a preveni surparea malurilor, dar au uitat să ia în considerare bolovanii care cădeau de pe versant, potrivit Adevărul.

Citește și: FOTO: Cum arată cea mai nouă șosea montană inaugurată în România

Citește și: Transalpina, închisă pentru reparații

Citește și: Transalpina, executată ilegal. Construcția, sistată până la primirea autorizațiilor

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*