Sistemul de tiroliene de la Canionul ”Șapte Scări” va fi inaugurat,  vineri după-amiaza, printr-o ceremonie organizată de Primăria Săcele, iar de sâmbătă va putea fi folosită de către turiștii dornici de adrenalină.

Cu o lungime totală de 2.174 de metri, sistemul de tiroliene porneşte de la Canion, urmează traseul drumului forestier din zonă, trece prin apropierea cabanei şi traversează pârâul Şapte Scări prin mai multe puncte. Cea mai lungă tiroliană are o lungime de 307 metri, iar cea mai scurtă, 68 de metri, potrivit Bună ziua, Brașov. Destinația finală a celor 21 de segmente de tiroliene este cabana care se construieşte în zona Cascadei cu Apă Vie.

Iubitorii de aventură vor scoate din buzunar 50 de lei de persoană pentru traseele mai lungi sau 20 de lei de persoană pentru traseele destinate copiilor, pentru 0 jumătate de oră.

Tirolienele de la ”Șapte Scări” au costat 98.000 de lei și fac parte dintr-un plan extins al Regiei Publice Locale a Pădurilor (RPLP) Săcele de reabilitare a zonei turistice. Pe 3 noiembrie 2013, Canionul ”Şapte Scări” a fost redeschis, după înlocuirea vechilor scări şi pasarele cu unele din oţel zincat, garantat 40 de ani în mediul umed. De asemenea, tot anul trecut a fost renovată cabana din apropierea casadelor, pe traseul de la Cabana Dâmbul Morii până la canion și au fost amplasate mese, bănci şi vetre de foc. Totodată, au fost refăcute panourile de informare şi cabilene PSI.

 

   Citește și: FOTO. Cum arată cel mai periculos traseu de drumeție din lume unde mor, anual, 100 de turiști

 

   Citește și: FOTO din categoria ”AȘA NU!”. Trei tipuri de drumeți inconștienți

 

   Citește și: FOTO. Ce poți vedea din cort, dimineața, la 4.700 de metri altitudine

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*