Sacul de dormit este, în condiții de repaus, echivalentul bocancilor de munte. Adică cel mai important obiect de echipament. Un sac bine ales te poate ajuta să îți petreci confortabil nopțile pe munte și este o investiție la care nu trebuie să te zgârcești.

În partea I a pașilor necesari pentru cumpărarea unui sac adecvat, pe care o poți găsi AICI, am vorbit despre grila de temperatură, greutatea și forma potrivită corpului și stilului de somn. Acum e momentul pentru un subiect mai delicat – umplutura – și pentru diferențele care pot fi decisive.

Umplutura

Adesea înțeleasă greșit, umplutura nu are rolul de a încălzi montaniardul în vârf de munte, ci de a minimiza pierderea căldurii pe care o are corpul în timpul somnului.

Indiferent dacă îți dorești un sac de dormit de vară, un sac de dormit de 2-3 sezoane sau un sac de dormit de iarnă, precum sunt cei de AICI, trebuie să știi că umplutura este, în principal, de două feluri:

Din puf (rață sau gâscă) – Ideală pentru temperaturi scăzute, pentru că izolează foarte bine în timp ce permite pielii să respire. Totodată, face față cu brio turelor lungi (când fiecare kilogram în plus în rucsac se simte ca 100) pentru că este ușoară și, prin împachetare, ocupă foarte puțin spațiu. Cu toate acestea, costă destul de mult, însă investiția își are rostul în durabilitatea sacului de dormit, care își păstrează proprietățile de izolare termică chiar și după mulți ani de folosire. Atenție însă, dacă se udă, sacul de dormit nu mai păstrează temperatura așa bine și se usucă foarte greu.

Dacă vrei să îți cumperi un sac de dormit din puf, dar nu ești decis ce să alegi – rață sau gâscă – trebuie să știi, în primul rând, de puterea de umplere (câte grame de puf sunt necesare/centimetru cub). De obicei, puterea de umplere se calculează în uncie (28 grame)/inch cub (16 centimetri cubi). În cazul umpluturii din puf de rață, un sac de dormit din categoria premium are putere de umplere de 750-800. La puful de gâscă, puterea de umplere poate să ajungă și la 900, dar această caracteristică face ca sacul de dormit să devină foarte scump.

De asemenea, o altă caracteristică la care ai vrea să te gândești e durabilitatea sacului de dormit. Am spus deja că un sac cu umplutură din puf rezistă mai bine trecerii timpului, dar și aici sunt diferențe. Durata medie „de viață” a unui sac de dormit cu umplutură din puf de rață este de 20 de ani, în timp ce cea din puf de gâscă ajunge la 25 de ani.

Nu în ultimul rând, mirosul poate fi un factor decisiv. Puful de rață poate să deranjeze un nas sensibil, indiferent de cât de moderne au fost tehnicile de procesare și curățare a pufului.

Sintetică – Este o umplutură non-alergenică, se usucă rapid și păstrează temperatura corpului chiar și atunci când este udă. Deși e o opțiune bună pentru un buget restrâns, umplutura sintetică face ca sacul de dormit să se împacheteze mai greu și să cântărească mai mult. În plus, își pierde proprietățile de izolare cu fiecare împachetare.

Dacă te-ai decis la un sac de dormit cu astfel de umplutură, trebuie să mai iei în considerare un aspect – tipul de umplere. Cei mai mulți saci de dormit cu umplutură sintetică au fibre scurte, care lasă senzația de sac moale și flexibil, asemănător unui sac din puf, și care se pot împacheta destul de compact. O altă variantă este umplutura cu fibre foarte lungi și groase, care este mai durabilă, însă sacul este destul de dur și foarte greu de împachetat.

Desigur, unii producători s-au gândit și la combinația celor două umpluturi. Astfel, există saci de dormit care sunt, pur și simplu, un amestec de umpluturi, în timp ce alți producători au mizat pe anumite zone specifice: cu umplutură sintetică pe spate și puf în față.

„Opțiuni” suplimentare

Să presupunem că ai găsit mai mulți saci de dormit care respectă criteriile pe care le dorești, dar prețurile sunt asemănătoare, producătorii sunt de încredere și pur și simplu nu te poți decide. Poți miza pentru „opțiuni” suplimentare.

Gluga – Pe la cap se pierde aproximativ 50% din temperatura corpului. Un fes ar putea fi de ajutor, însă s-ar putea ca acest obiect vestimentar să nu ajute prea mult în reținerea căldurii. De aceea, cei mai buni saci de dormit sunt cei stil mumie, precum acești saci de dormit, care izolează foarte bine zona capului.

Gulerul – Unii saci de dormit au un șnur deasupra umerilor. Odată strâns, gulerul previne pierderea căldurii.

Fermoarul – În primul rând, trebuie să vezi dacă sacul de dormit ales are un termoapărător, care să prevină, ca și gulerul, pierderea de căldură. Ar putea părea amuzant, dar pe la fermoar se pierde destul de multă căldură, mai ales dacă nu este unul de calitate superioară. Pe de altă parte, dacă mergi în drumeție cu iubitul/iubita și vă place să dormiți îmbrățișați, trebuie să vezi dacă fermoarul permite „cuplarea” de un alt sac de dormit. Nu în ultimul rând, un sac de dormit cu fermoar doar în partea superioară a sacului de dormit păstrează mai bine căldura în zona picioarelor, cele mai predispuse la a se răci în timpul somnului.

Buzunare – Unii saci de dormit au buzunare pentru portofel și telefon, poziționate la îndemână.

Sac de compresie – Ca să faci sacul cât mai mic cu putință. A nu se confunda cu sacul de depozitare.

Garanție – Deși cei mai mulți producători oferă o garanție de 2 ani, există și brand-uri care optează doar pentru jumătate din această perioadă. Dacă te face să te simți mai liniștit, mergi pentru garanția mai mare.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*