Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a susținut că autoritățile vor amplasa, în următorii patru ani, mai multe baze aeriene în zonele montane din țară, pentru a facilita salvarea turiștilor aflați în pericol sau dificultate.

„Există în plan un număr de baze aeriene pentru salvare montană, să fie mai aproape de munte. Acest lucru va fi pentru următorii patru ani. Unde vor fi exact amplasate aceste elicoptere, care vor fi dotate şi cu un specific pentru intervenţie pe munte, cum vor fi deservite, asta urmează să fie anunţat. Deci este un plan de a creşte numărul bazelor aeriene ale SMURD, cu concentrare spre partea de salvare montană”, a declarat Raed Arafat, în cadrul conferinţei de deschidere a campaniei de responsabilitate socială „Respectăm Viaţa”, un parteneriat între Atlassib şi Fundaţia pentru SMURD.

Arafat a adăugat că locurile în care vor fi amplasate viitoarele bazele aeriene se vor stabili în pe parcurs, singurul lucru cert fiind acela că platformele construite pentru elicopterele SMURD vor fi foarte aproape de munte. Totodată, conceptul sistemului prevede ca un elicopter să deservească o zonă (județul în care se găsește baza aeriană, precum și cele din apropiere), întrucât costurile de amplasare, întreținere și pregătire a personalului sunt mult prea mari pentru a avea un elicopter SMURD în fiecare județ din țară.

„Credeţi-mă, la acest moment nu există nicio capacitate financiară, dar mai ales de resurse umane care să le deservească, pentru că un elicopter trebuie să aibă şi o capacitate de resursă umană în spatele lui şi asta înseamnă pilot, medic, asistent, pe lângă ce avem pe maşinile noastre. Acest lucru va creşte încet, încet. Este imposibil să fie făcut deodată”, a mai spus dr. Raed Arafat.

Timpul de intervenţie, principalul motiv al construirii bazelor aeriene montane

Declarațiile lui Arafat au venit pe fondul intenţiilor autorităţilor locale din Sibiu de a achiziţiona un elicopter care să deservească judeţul cu pricina, considerând că actualul mijloc aerian care efectuează operațiuni de salvare în zonă (cel din Târgu Mureș), ar face prea mult timp pe drum. Potrivit lui Arafat, durează între 20 şi 22 de minute pentru ca elicopterul de la Mureş să ajungă în Munţii Făgăraşului, de exemplu, iar timpul maxim de reacţie prevăzut în lege, pentru o intervenţie primară, este de 30 de minute. Prin urmare, „timpul nu este atât de lung ca să poţi să spui că nu este eficient”, a susținut Arafat, admitând, însă, că elicopterul ar face doar cinci minute de la Sibiu în Munţii Făgăraşului.

„Întotdeauna o să fie acest lucru, că un elicopter poate să ajungă în cinci minute la Făgăraş dacă este aici, decât în 20 de minute dacă este la Mureş. Dar gândiţi-vă că această abordare înseamnă că la fiecare judeţ să pun unul şi după care să încep să pun unul în fiecare oraş, pentru că ajunge mai repede lângă. Din cauza asta avem salvamont, avem maşini şi avem cale aeriană de urgenţă pe regiune, şi nu suntem singurii care abordăm problema în acest stil. Este imposibil să asigur în fiecare zonă un elicopter care să ajungă în cinci minute, aşa că noi mergem pe timp maxim de reacţie. (…) Dacă vine un judeţ şi cumpără un elicopter şi spune haideţi să-l operaţi şi judeţul respectiv nu are nevoie de acest elicopter la momentul respectiv, înseamnă că s-ar putea să afecteze planul de a face acoperirea naţională exactă. Elicopterele nu sunt ca maşinile. Elicopterele funcţionează regional şi zonal, nu local”, a explicat Raed Arafat.

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*