Peste 50 de voluntari ai Asociaţiei Montane Carpaţi şi Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj au remarcat traseul principal de creastă din munţii Godeanu şi o parte din traseele adiacente. În plus, salvamontiștii au demarat un proiect unic la nivel național: toți stâlpii de marcaj au fost numerotați cu un anumit cod. Coordonatele topografice ale stâlpilor au fost notate și a fost întocmită o hartă digitală a stâlpilor. În cazul unui accident, turiștii care nu au la dispoziție un dispozitiv GPS pe care să le indice poziția exactă a locului în care se află vor transmite salvatorilor montani care este codul scris pe cel mai apropiat stâlp. Locul va putea fi identificat imediat de către salvamontiști și va putea fi transmis, în caz de nevoie, către elicopter, conform gorjeanul.ro. „Noul sistem de marcaje folosit pentru săgeţile indicatoare şi panourile indicatoare este prevăzut şi cu reguli de comportament pe munte sau pe sectoarele când traseele traversează areale naturale protejate, măsuri prin care se speră să se ofere nu numai un sentiment de siguranţă turistului, ci şi un semn de civilizaţie montană. Trebuie menţionat că întreg proiectul a fost susţinut financiar din sponsorizări sau din bugetele personale ale participanţilor”, a declarat directorul Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu. Citește și: Intrarea în Parcul Natural Bucegi, taxată Citește și: Un punct de belvedere și două parcări, amenajate în munții Rarău Citește și: Peisaje de basm. A fost deschis un nou obiectiv turistic în Bucegi Comments comments One Response Bogdan 29 octombrie 2014 Si cu ocazia asta nici nu mai pot fii furate, multimim!!! Răspunde Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și situl web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez. Codul de securitate *