O armată indiană, alcătuită din 34 de membri, va urca pe Everest. Aceștia au fost trimiși de prim-ministrul Narendra Modi cu un dublu obiectiv: să adune 4.000 de kilograme de gunoi, lăsat pe versanți de alpiniști plecați în expediții, și să reamintească de prima cucerire indiană a celui mai înalt vârf din lume.

Plecarea armatei indiene va avea loc pe 4 aprilie, din Kathmandu, iar ascensiunea se va desfășura la mijlocul lunii mai. Întreaga echipă formată din 6 ofițeri și 24 de alte grade va fi împărțită în două: o parte dintre ei vor urca pe Everest, iar restul vor încerca să cucerească vârful Lhotse, al patrulea vârf ca înălțime din lume.

Înainte de a porni în misiune, membrii echipei indiene au practicat cursuri de rezistență și de alpinism. Timp de 30 de zile, ei vor curăța traseele de pe Everest și vor strânge toate deșeurile non-degradabile, care s-au adunat de-a lungul timpului. Armata va fi ajutată de șerpași să coboare cantitatea foarte mare de gunoi colectată din toate cele patru tabere de pe munte, conform dailymail.co.uk.

Coordonatorul echipei, Major Ranveer Singh Jamval a declarat că vizate sunt toate deșeurile începând de la Tabăra 1 (6.003 metri), până în vârf (8.848 metri).

„Scopul nostru este de a duce mai departe visul prim-ministrului nostru de a fi curățenie peste tot, inclusiv în partea de sus a lumii”, a continuat Jamval.

Cel de-al doilea scop al armatei este de a reaminti de prima reușită a indienilor de cucerire a Everestului. Evenimentul a avut loc în urmă cu 50 de ani și a fost realizat de o altă echipă indiană condusă de căpitanul MS Kohli. Astfel, maiorul A.S. Cheema a devenit primul indian care a ajuns pe cel mai înalt vârf montan din lume.

Potrivit unor surse ale celor de la Daily Mail, cei 34 de membrii ai armatei indiene vor participa și la Maratonul din Munții Himalaya.

Foto: http://artmandu.org/everest-region-and-its-trash/

Foto: http://artmandu.org/everest-region-and-its-trash/

Citește și: Everestul ar putea deveni un focar de infecție

Citește și: Viață și moarte: 10 povești cutremurătoare de pe Everest

Citește și: TOP. 10 lucruri pe care nu le știai despre Everest

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*