Aproximativ 1.800 de kilometri de poteci turistice din România vor face parte din două trasee turistice europene de lungă distanță. Unul dintre ele va lega Santiago, Spania, de Nesebar, din Bulgaria (E3), iar celălalt va lega Dublinul, capitala Irlandei, de Svilengrad, tot în Bulgaria (E8).

„Aș vrea să vă spun că 90% dintre turiștii care se află pe cărările montane din munții României sunt străini. Îi impresionează munții noștri pentru că traseele au acea sălbăticie pe care o caută turiștii care parcurg kilometri întregi cu rucsacul în spate, dar și pentru peisajele pitorești care le ies în cale. Dorim cât mai mult să păstrăm aceste trasee și să nu mai construim tot felul de drumuri până în vârful munților, pentru că altfel, turiștii dornici de drumeții nu ne mai caută”, a susținut președintele SKV, asociația care se va ocupa de integrarea potecilor românești în cele două trasee europene.

E3 pleacă din Santiago, Spania, și ajunge la Nesebar, în Bulgaria. Traseul măsoară, în prezent, 6.950 de kilometri și străbate Franța, Luxemburg, Germania, Polonia și Ungaria.

E8 pleacă din Dublin, Irlanda, și ajunge în Svilengrad, Bulgaria, traversând 4.390 de kilometri, prin Marea Britanie, Olanda, Germania, Austria și Slovacia.

Cele două circuite în care va fi inclusă și România se numără printre cele 12 trasee turistice definite de Asociația Europeană de Drumeție (European Ramblers Association — ERA). Asociația ERA reunește 60 de asociații din 35 de țări, și are peste trei milioane de membri. România este reprezentată în ERA de către Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV). Din acest motiv, SKV va coordona inițiativa, în cadrul unui proiect intitulat „Conectarea României la rețeaua europeană de poteci turistice de lungă distanță”. Proiectul a fost lansat la finalul săptămânii trecute și este cofinanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană Extinsă.

Investiții și planuri

Valoarea totală a proiectului este de 268.451 de CHF, din care contribuția elvețiană este de 242.565 CHF, ceea ce înseamnă 90% din proiect, iar 10% Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor. Din cei 10%, un procent de 5% înseamnă munca pe care o vor face voluntarii noștri, iar 5% o finanțare din partea Consiliului Județean Brașov, aproximativ 14.000 de euro. În cazul în care Consiliul Județean nu va putea să ofere suma, proiectul se va bloca.

„La lansarea proiectului au participat și doi experți elvețieni în domeniul infrastructurii pentru drumeție din partea Schweizer Wanderwege, asociația care proiectează și întreține toate potecile turistice din Elveția. Asociația elvețiană are rolul de partener în proiect, urmând să asigure consultanță și know-how în domeniu. Proiectul are ca termen de finalizare 36 de luni”, a declarat, Marcel Șofariu, director executiv al SKV, pentru Agerpres.

În această perioadă de trei ani, SKV va defini traseul european E8 și va continua lucrările pentru E3, segmentele românești ale celor două trasee având împreună 1.800 de kilometri. În acest sens, la lansarea proiectului, specialiștii elvețieni, împreună cu SKV, au parcurs traseele de drumeție din Masivul Postăvaru și de pe Muntele Tâmpa, în încercarea de a găsi soluții pentru „reconfigurarea optimă a potecilor existente în Masivul Postăvaru, lucrare apărută ca necesară după extinderea domeniului schiabil”.

„Soluțiile au fost, de asemenea, corelate cu intenția realizării în zonă a unor trasee pentru mountainbike. S-a avut în vedere ca potecile să evite domeniul schiabil, urmând să fie practicabile și iarna, să ofere priveliști atractive, să străbată zone împădurite și să se intersecteze cât mai puțin și fără riscuri cu traseele pentru biciclete”, a mai susținut reprezentatul SKV .

De asemenea, tot în cadrul proiectului vor fi marcate sau se va reface marcajul pe poteci cu lungime totală de 250 de kilometri, vor fi realizate hărți, seminarii, întâlniri de lucru și numeroase acțiuni cu caracter educativ și de informare cu specific montan, în special pentru tineri.

Via Carpatica

Autoritățile centrale și locale face eforturi pentru desemnarea României, respectiv a Brașovului, ca sediu al Convenției Carpatice. Pentru a ajuta acest demers, o echipă a SKV a pornit pe 18 iulie (și va ajunge la Brașov în zilele următoare), de la Soko Banja-Serbia, să străbată pe poteci de munte întreg lanțul carpatic, până la Bratislava, aproximativ 2.500 de km. Din aceștia, 1.100 se vor suprapune cu traseul european E8 de pe teritoriul României. Traseul a fost definit prin colaborarea SKV cu asociațiile partenere din Serbia, Ucraina, Slovacia, Polonia și Cehia și va conduce la materializarea unei poteci de lungă distanță specifică Munților Carpați, care se va numi Via Carpatica, a mai spus Marcel Șofariu.

Un traseu asemănător, realizat în perioada 2001-2008, alcătuit din mai multe segmente cu lungime totală de 5.000 de km — Via Alpina, reunite în Convenția Alpină (Slovenia, Austria, Germania, Liechtenstein, Elveția, Italia, Franța, Monaco), este vizitat anual de milioane de turiști, aducând o contribuție semnificativă la economia respectivelor zone montane.

 

Comments

comments

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*