Pasiunea pentru natură și sport l-a făcut pe aiudeanul Polgar Levente Ioan să devină maratonist. Sportivul spune că munte l-a ajutat în activitatea sa și că aleargă pentru cei care nu pot.

Cu toate că nu are o mână, Levente a devenit sportiv de performanță și participă la maratoane și ultramaratone de peste 100 de kilometri. El aleargă la aceste competiții în special pentru persoanele care nu o pot face și susține cauza asociațiilor Little People Romania, care se ocupă de copiii bolnavi de cancer și Asociaţia Persoanelor cu Handicap Neuromotor România.

Cel mai mare vis al său este să traverseze România în alergare, începând din Vama Jimbolia până la Costinești – Vama Veche. Dacă la început, handicapul pe care îl are îi afecta echilibrul, acum sportivul nu mai are probleme.

„La început, mă afecta, dar mi-am regăsit echilibrul pe munte. Înainte, aveam probleme la urcare sau la coborâre, dar, în timp, am reuşit să mă echilibrez“, spune Levi, potrivit adevărul.ro.

Maratonul „1 Zi Împreună”

Organizarea maratonului și semimaratonului de la Aiud reprezintă o mare realizare pentru Levente. El speră ca prin acest eveniment să reușească să strângă sume cât mai mari de bani pentru cele două asociații menționate mai sus.

„Evenimentul are un scop umanitar. Noi vrem să dăm dovadă că suntem un stâlp de sprijin pentru cei care au probleme: copiii bolnavi de cancer şi persoanele în scaun cu rotile“, a declarat aiudeanul.

La maratonul „1 Zi Împreună” s-au înscris până în acest moment 150 de participanți. Traseul maratonului se întinde pe o lungime de 42 de kilometri și va începe din centrul orașului Aiud. Participanții vor trece prin pădure, vor urca pe dealul Miraslăului și se vor întoarce după pădurea Miraslăului. Traseul semimaratonului este mai scurt, de 21,5 kilometri și va avea startul tot din centrul Aiudului.

Dacă sunteți interesați de participare sau de donații, aflați mai multe detalii de AICI.

Citește și: 415.000 de lei, donați în cadrul UniCredit Leasing Transmaraton

Citește și: Un român a alergat, continuu, 43 de ore într-un ultramaraton din Alpi

Citește și: Maraton de trail-running, în pădurea Cernica

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*