Peisaje montane la 1860-1870: Carol Popp de Szathmari, călător pe plaiurile românești

Dacă v-ați întrebat vreodată cum arătau zonele montane din România în urmă cu 150 de ani, când turismul abia înflorea, fotografiile de epocă ar putea veni în ajutor. Iar un nume sonor în arta fotografică a acelor vremuri a fost Carol Popp de Szathmari, pictor, grafician și călător prin excelență, care a rămas în istorie drept primul fotograf de artă și documentarist din Regatul Român, precum și primul foto-reporter de război din lume. Aparatul său de fotografiat a colindat plaiurile românești de pe frontul de luptă, până pe culmile muntoase.

Născut la Cluj, la 11 ianuarie 1812, Szathmari a fost fiul lui Daniel Szathmáry, mic nobil și pastor angajat al Colegiului Reformat din Cluj, de unde și supranumele de Popp (Pap), cu referire la profesia tatălui său. Soția lui Daniel Szathmáry a fost Suzanna (Zsuzsanna), născută Vass. Szathmari și-a efectuat primele studii la Colegiul Reformat din Cluj, călcând pe urmele profesionale ale tatălui său, dar s-a reprofilat și a studiat dreptul, după care s-a angajat ca funcționar la Sibiu. A vizitat prima dată Țara Românească în anul 1831, însă nu a stat multă vreme aici, din cauza numărului mare de pictori care încercau să-și construiască viitorul și față de care nu ieșea cu nimic în evidență.

Așadar, a plecat să studieze pictura la Roma, Florența, Sorenta și la Viena. Reîntors la Bucureşti, în a doua jumătate a anului 1840, Szathmari a devenit pictor de curte al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. Cu toate acestea, a părăsit Bucureştiul pentru Cluj cu scopul de a realiza portretele membrilor Dietei. Abia în 1843 a revenit la București. În următorii ani s-a dedicat călătoriilor și studiului, aprofundând arta fotografică, care îi va aduce faima rămasă până în zilele noastre.

„Timp de mai bine de 50 de ani Szathmari n-a încetat să lucreze, cu aceeaşi râvnă, cu aceaşi mulţumire atunci cand găsea un subiect care să-l intereseze, şi după cum constătăm, aproape orice subiect îl interesa (cu excepţia naturei moarte). Multe schiţe din vremea războiului de la 1877, sau chiar ulterioare acestei date, sunt printre cele mai reuşite din cariera sa, ceea ce arată că, aproape de 70 de ani, pictorul era tot aşa de verde şi de antrenat, tot aşa de sigur pe văzul şi pe mâna sa, ca şi în tinereţe”, conform Famous Why.

Viziunea și implicarea sa artistică l-a adus, mai târziu, în poziția de pictor și fotograf oficial pentru Alexandru Ioan Cuza și, mai apoi, pentru regele Carol I, alături de care și-a câștigat renumele internațional.

Pasiunea pentru fotografie

Szathmari a călătorit mult în țară și străinătate, adunând numeroase imagini pitorești cu caracter de reportaj, fie că erau desene, picturi sau fotografii. Aportul său în domeniul artei românești se leagă însă de fotografie, mai exact, de imortalizarea scenelor din Războiul din Crimeea şi din Războiul de Independenţă al României.

Astfel, în 1853, Szathmari a fotografiat numeroşi ofiţeri din armatele care au participat la Războiul Crimeii, iar mai târziu, la începutul lui 1854, a mers pe front, la malul Dunării, lângă cetăţile Olteniţa şi Silistra pentru a fotografia bivuacurile, fortificaţiile şi combatanţii. Pentru aceste imagini, ajunse la Expoziţia Universală de la Paris din anul 1855, Szathmari a primit patru medalii, de regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea al Franței și regele Spaniei.

Totodată, a ilustrat Războiul de Independenţă alături de Grigorescu, Henţia şi Mirea, şi a documentat ceremonia de încoronare a primului rege al României, Carol I.

În perioada 1860-1870, Carol Popp de Szathmari a publicat un volum cu 100 de fotografii de pe tot cuprinsul regiunilor românești, iar unele dintre ele s-au păstrat, în biblioteci și muzee, până în prezent. Printre acestea se găsesc și fotografii cu peisaje montane, pline de farmec: