Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, legea care reglementează voluntariatul în România. Prin această lege, voluntariatul este recunoscut ca experiență profesională.

Proiectul a fost inițiat de deputatul PSD Mihail Sturzu și a fost adoptat și de Senat în luna februarie 2014.

Proiectul de lege definește și contractul de voluntariat, încheiat între o organizație și voluntar. În temeiul acestui contract, voluntarul se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerat, iar organizația se obligă să ofere voluntarului o activitate solicitării sau pregătirii sale, conform Mediafax.

Totodată, legea prevede că organizația este obligată să elibereze, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate.

Mihail Sturzu a declarat, marți, că cea mai importantă prevedere a legii este că, începând din acest moment, voluntariatul va fi recunoscut ca experiență profesională prin certificate de voluntariat. Totodată, deputatul a arătat că încheierea unui contract de voluntariat va fi obligatorie, astfel încât în spatele voluntariatului nu se va mai ascunde munca la negru.

5a   Citește și: Asociația Montană Carpați cheamă voluntarii în Munții Ciucaș

5b   Citește și: O nouă asociație montană

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*