Muzeele alpinistului Reinhold Messner: MMM Corones își deschide vineri porțile

Un muzeu montan suprarealist, de pe masivul Kronplatz, din Tirolul de Sud, își deschide de astăzi porțile pentru vizitatori. Messner Mountain Museum (MMM) Corones este ultima construcție dintr-un complex de șase muzee montane, al căror curator este alpinistul italian Reinhold Messner, primul care a reușit să urce Everestul fără oxigen suplimentar.

MMM Corones a fost construit la 2.275 metri altitudine, după planurile arhitectului Zaha Hadid. Aflat chiar sub vârful masivului, muzeul promite „priveliști unice ale marilor pereți din Dolomiți și Alpi”, potrivit platformei dedicate proiectului. Deși arată suprarealist, întregul muzeu fiind în interiorul muntelui și doar intrarea fiind afară, arhitectul susține că muzeul „se potrivește cu împrejurimile”. În plus, muzeul este pe trei etaje, iar Hadid a adăugat că designul este conceput să amintească de cascadele montane.

Totodată, constructorii au ținut să precizeze că MMM Corones a fost construit prin tehnici ecologice și beneficiază și de certificarea „CasaClima A”, dată de agenția de energie și protecție a mediului CasaClima.

În MMM Corones se găsesc mai multe obiecte din perioada în care Messner făcea alpinism, de la fotografii la echipamente.

Complexul de muzee MMM

Reinhold Messner a început proiectul celor șase muzee montane în 2003, iar MMM vrea să releve povești despre cultura montană din Himalaya, despre istoria Tirolului de Sud, dar și despre ceea ce înseamnă fascinația pentru înălțimi. În afară de MMM Corones, proiectul mai are și:

  • MMM Firmian, în castelul Sigmundskron. Este piesa principală a proiectului, iar muzeul se axează pe relația omului cu munte.
  • MMM Juval, în castelul Juval, este dedicat „magiei munților”. Mai exact, amintește de semnficațiile muntelui în diferite religii.
  • MMM Dolomites, cunoscut ca Muzeul din Nori, se găsesc în Muntele Rite (2.181 metri altitudine). Muzeul este dedicat formării geologice a munților, cu precădere a Dolomiților.
  • MMM Ortles este dedicat istoriei alpinismului pe gheață și marilor ghețari din lume.
  • MMM Ripa, din castelul Bruneck este dedicat montaniarzilor din Asia, Africa, America de Sud și Europa, cu accent pe cultură, religie și activități turistice.

Despre Reinhold Messner

Reinhold Messner, născut la 17 septembrie 1944, este un montaniard, alpinist și explorator montan italian din regiunea Tirolul de Sud din Italia, adesea considerat drept cel mai mare explorator și cățărător montan al tuturor timpurilor. Printre performanțele sale unice în ascensiune se numără și urcarea solitară a muntelui Everest fără mască de oxigen, respectiv urcarea, în premieră mondială, a tuturor celor 14 vârfuri de peste 8.000 de m altitudine deasupra nivelului mării, așa numiții optmiari.

De remarcat că Messner a urcat unii din cei 14 optmiari chiar de două ori:

1970 – Nanga Parbat (8.125 m), împreună cu fratele său Günther, care a decedat fiind surprins de o avalanșă
1972 – Manaslu (8.156 m)
1975 – Gasherbrum I (cunoscut și ca „Vârful ascuns”) (8.068 m)
1977 – Dhaulagiri (8.167 m)
1978 – Muntele Everest (8.848 m) și Nanga Parbat (8.125 m) a doua oară, împreună cu Peter Habeler – fără măști de oxigen, în premieră mondială
1979 – K2 (8.611 m)
1980 – Mount Everest (8.848 m), a doua oară, – Primul cățărător din lume care a urcat vârful singur, fără mască de oxigen și în timpul sezonului musonului
1981 – Shisha Pangma (8.012 m)
1982 – Kanchenjunga (8.598 m), Gasherbrum II (8.035 m), Broad Peak (8.048 m), Cho Oyu (8.201 m – încercarea de ascensiune din timpul iernii a eșuat)
1983 – Cho Oyu (8.201 m)
1984 – Gasherbrum I (8.068 m) și Gasherbrum II (8.035 m), ambele a doua oară – într-o singură ascensiune, fără a se întoarce între vârfuri la tabăra de bază
1985 – Annapurna (8.091 m), Dhaulagiri (8.167 m)
1986 – Makalu (8.485 m) și
1986 – Lhotse (8.516 m)

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*