Numai promovând modelele greșite vom fi cu adevărat o țară de imbecili. Fie că vorbim de imaginea turistului din perspectiva mass-media, fie că discutăm de ceea ce prezintă unele cabane de vânătoare pentru a atrage turiști, nici o variantă nu se referă la munțomanii pe care îi cunoaștem și îi apreciem noi.

Faptul că ”în țara tuturor posibilităților” se promovează modelelor proaste e un mare minus social și cultural, și nu mă refer la capacitățile intelectuale ale unora dintre cei promovați (deși, în cazuri specifice, politețea e clar un eufemism), ci la atitudinile nepotrivite față de anumite aspecte ale turismului montan: cine merge, cum merge, de ce merge, dar și unde merge pe munte. Exemplu cel mai evident este modul în care jurnaliștii, fie ei din presă scrisă, radio și, mai cu seamă, TV, construiesc portretul robot al personajului cunoscut sub numele de ”turist care merge la munte”. Acesta este, cel mai adesea, un român cu o mașină 4×4, pe care o parchează, evident, în fața cabanei și care are drept preocupări grătarul și respirarea de aer ”curat și sănătos”, care, din câte se pare, iese pe țeava de eșapament de la mașina cu pricina și din fumul micilor.

În colectivul comun și, fără ocolișuri, puțin interesat să afle ce e adevărat sau nu, se crede că cei care merg la munte trebuie să aleagă niște cabane de enșpe mii de stele, care să-i ofere turistului tot luxul de care ar putea avea cineva nevoie în creierul munților, unde, foarte important, se ajunge cu mașina. Studiile au arătat că, de fapt, volumul ridicat al muzicii de proastă calitate este cel care face ca mașina să ajungă până la cabane, nu benzina/motorina. De asemenea, ”hăhăielile” sunt cele care îi ajută pe turiști să respire la 2.000 de metri altitudine.

Restul, niște sărăntoci care merg cu cortul și mănâncă ce și-au adus de acasă pentru că nu-și permit să plătească o cazare și să se îmbuibe la restaurant. Iar ăsta e ”marele merit al mass-mediei”, mânca-le-ar mama pe ele de publicații, care-s foarte atente atunci când un politician dă o fugă cu merțanul său la Poiana Brașov sau la Predeal, halește o friptură la extra-preț și își pune poze pe Facebook când este ”la bătaie cu bulgări de zăpadă” (traducere: m-am pus și eu între brazii ăștia și mi-am tras câteva poze, să vadă plebea că sparg banii statului în munții României, nu în străinătate).

Și-acum o mică evaluare: câte știri despre alpiniști ați citit în ultima vreme? Dar despre politicieni care au mers și ei colea, la Cota 1.400? Ambele tipuri de personalități și-au pus fotografii pe rețelele de socializare, dar numai unii interesează masa de consum. Ceilalți, munțomanii adevărați, sunt, mai degrabă, în categoria underground. De ei știu numai cei interesați, căci la restul poporului nu ajunge informația. De aceea dăm peste tot de poze cu domnițe, mai tinere sau mai aproape de lumea ailaltă decât de asta, încălțațe cu adevărate arme de sinucidere pe marginea crestelor. Situația arată că nu dăm doi bani pe realizările extraordinare ale unora pentru că ne irosim toată avuția pe nimicuri senzaționale, băgate pe gât de vânzătorii iscusiți din instituțiile de presă.

Totodată, pe lângă așa-fabricatul ”turist care merge la munte” din presă, mai avem un model uman care s-a dovedit catastrofal pentru noi ca popor și cultură: Nicolae Ceaușescu, care, deși e mort de multă vreme, e încă prezent în pliantele unor administratori de cabane. Promovarea unui astfel de ”model” nu ne ajută nicicum să ne construim un turism sănătos la cap. Nu știu ce bun cultural să menționez drept moștenire lăsată de regimul comunist, dar pasiunea pentru sadism parcă de-acolo se trage. Așa cum văd că se bucură unii când dorm în vreo cabană în care stătea dictatorul atunci când mergea la vânat de urși, mistreți și capre negre pentru a se relaxa.

Pot, cu siguranță, să înțeleg și să accept vânătoarea pe care o făceau înaintașii noștri, pentru hrană. Dar ce mi se pare de-a dreptul înfiorător este să inviți pe cineva, susținând că e legal, la vânătoare ca activitate de petrecere a timpului liber și, mai mult, la a vâna animale pentru a doborî recorduri. Poate că într-un univers paralel, urși înstăriți, cu ochelari de soare la ochi și duhnind a cel mai fin whiskey împușcă oameni numai de distracție, pardon, pentru că e legal.

Ce e puțin ciudat, din punctul meu de vedere, e că oamenii chiar sunt îndrăgostiți de ideea de a-și petrece măcar o noapte într-un apartament în care altă dată Ceaușescu și compania jucau șeptica. Sadism, dulce sadism ce cutreieri mințile turiștilor veniți să-și pună capul pe perna din patul răposatului. Toți ne vrem președinți pentru o zi… Sau dictatori?

Din nefericire, modelele promovate în societatea românească sunt cioplite, uneori, cu barda. Păcat că nu la gât…

 

   Citește și: Bradul natural vs. bradul artificial: eterna luptă în ringul Crăciunului

 

   Citește și: Ați adormit?

 

   Citește și: SCRISOARE către munțomanii căpoși. Sau de ce salvamontiștii sunt dușmanii noștri

 

Comments

comments

One Response

  1. Miss G

    Din păcate persoanele care merg pe munte nu sunt promovate. În mass-media munte înseamnă întradevăr să mergi la cabana nu ştiu care la care se ajunge cu maşina, să faci un grătar, să bei, să arunci cu bulgări..-

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*