După articolul nostru intitulat Sfaturi de care să nu asculți. Între mit și realitate în drumețiile pe munte, a venit timpul unei abordări asemănătoare și în cazul antrenamentelor pentru drumeții montane.

Mulți drumeți, pasionați sau de ocazie, se întreabă cum te poți antrena pentru niște trasee mai dificile pe munte. Și, la fel ca în oricare altă situație, lumea e plină de sfaturi care te bombardează din toate direcțiile.

De multe ori, însă, sfaturile sunt contradictorii și sunt oferite de oameni a căror tangență cu muntele este discutabilă, așa c-am trecut la treaba și-am vorbit câțiva amici care pleacă frecvent în ture lungi, atât ca distanță, cât și ca durată.

Îi considerăm destul de bine antrenați, așa că i-am întrebat: ce sfaturi păguboase ați primit, dragilor, și care-i realitatea? La ce să nu plecăm urechea când avem nevoie de o îndrumare?

Doru: „Dacă ai echipament „șmecher”, poți orice, oricât, oricum”

„Am primit sfatul ăsta de la mai mulți oameni și de mai multe ori. Și sub toate formele posibile. Oamenii cred că dacă ai bocanci de 800 de lei în picioare și o jachetă de 1.400, înseamnă că poți orice și că ai devenit, după ce ai scos banii din portofel, un om de munte invincibil. Iar chestia asta e falsă și nu doar atât, e și păguboasă, c-ai putea avea tendința să te bazezi prea mult pe echipamentul tău și prea puțin pe tine și pe vigilența ta. Asta e cel mai important, să fii responsabil. Evident, cu cât mergi mai mult pe munte, cu atât ești mai antrenat și ai nevoie, pentru asta, de echipamente bune, de calitate, pentru că este în joc siguranța ta, dar ele nu suplinesc atenția de care trebuie să dai tu dovadă pe trasee”.

Marius: „Dacă ești regele sălii, ești șef și pe munte”

„Am auzit de multe ori chestia asta, că dacă ești foarte bine pregătit fizic în sală, înseamnă că faci față pe orice traseu de munte și nimic nu te poate opri. Aham, sigur. Aproape în fiecare drumeție pe poteci mai cunoscute întâlnesc băieți cu brandul mare care abia își mai trag sufletul la marginea cărării. Oamenii ăia pot să ridice câte greutăți vor în sala de forță, dar rezistență pentru sporturile de anduranță, cum e drumeția pe munte, nu au deloc. Vrei rezistență pe munte? Mergi pe munte! Și aleargă, mergi pe biclă, urcă cât mai multe trepte, chestii de-astea. Genuflexiunile (și-atât) cu 50 de kile în spate nu-ți vor fi de mare folos.”

Tudor: „Pentru munte te antrenezi doar pe munte”

„Da, pentru munte trebuie să te antrenezi și pe munte, însă te poți antrena și în oraș sau, mă rog, în localitatea în care stai, oraș sau sat, nu contează. Poți alerga pe bandă, poți alerga în plan înclinat, tot pe bandă, poți pedala, poți face înot, pentru că este un sport foarte bun pentru sistemul cardio-vascular, pentru plămâni și pentru forță în partea de sus a corpului, umeri, brațe. În plus, este recomandat oamenilor care au probleme cu gleznele și genunchii. Ideea e să combini tipurile de antrenamente, să faci mișcare cât mai variată și să nu te concentrezi doar pe forță, ci și pe anduranță. Uneori, pe munte, ai nevoie de ambele.”

Ioana: „Încearcă întotdeauna să-ți depășești limitele. Fără excepție!”

„Oamenii care practică un sport în condiții de siguranță, cum ar fi alergarea pe asfalt, au tendința de a-ți oferi acest sfat care, în principiu, este unul bun. Pe munte, însă, lucrurile stau puțin altfel. Mediul montan nu este unul 100% sigur, indiferent cât de lucid ești pe traseu. De aceea, de fiecare dată când mergi pe munte, de plăcere sau cu scopul de a te antrena pentru drumeții mai lungi și mai obositoare, păstrează-ți suficientă energie astfel încât să nu-ți pierzi luciditatea. Confuzia psihică poate duce la o tragedie. Deci atenție la asta cu depășirea limitelor, pentru că principalul tău obiectiv nu este să bifezi un nou record personal pe cine știe ce traseu, ci să te întorci acasă în siguranță și să le povestești prietenilor cât de mișto a fost în tura ta de weekend”.

Citește și: Așteptări vs realitate atunci când stai pentru prima oară la cort

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*