Weekendul vine cu mountain biking și alergare montană. Dacă vi se pare ciudat că oamenii au început să alerge și să pedaleze pe coclauri, obișnuiți-vă, căci până la toamnă vor fi organizate competiții în fiecare weekend, iar noi o să vă ținem la curent cu fiecare dintre ele.

Comana Bike Fest

Ia-ți bicicleta de coarne, urcă-te în tren și mergi în Parcul Natural Comana, unde sâmbătă și duminică se desfășoară două competiții de MTB. Sâmbătă, 17 mai, va avea loc concursul individual Comana Bike Fest, iar duminică va avea loc concursul pe echipe Cupa TeamXpert. Ditracție plăcută și nu uitați să faceți încălzirea și să aveți la voi batoane energizante. Probabil că veți avea nevoie de ele.

Cozia MTB

Dacă nu vă place la Comana, mergeți la Călimănești-Căciulata, în județul Vâlcea, unde Asociația Sportivilor Cozia Racing Team organizează, în weekend, ediția a III-a a concursului de ciclism la nivel național și internațional Cozia MTB.

CITEȘTE ȘI: MTB vs. BMX vs. Fixed Gear vs. Cursieră. Care bicicletă este mai rapidă în pantă?

XCRace2014

Clubul Cicliștilor Buzoieni are o activitate intensă și organizează, duminică, XCRace 2014, care va avea loc la Sărata Monteoru. Înscrierile se fac la fața locului, începând de sâmbătă seara, iar mai multe detalii despre program și traseu veți găsi pe site-ul clubului.

Crater Maraton

Acesta este primul eveniment marca Velo Sport Oradea din acest an. Duminică, la Băile 1 Mai, foarte aproape de Băile Felix, are loc Crater Maraton, pe un traseu fără asfalt și fără localități, cu peisaje frumoase și cu un pârâu unde s-ar putea să vă udați la glezne. Vor exista trei categorii de trasee: Copii&Family (2 km), scurt (37 km, cu diferență de nivel de 800 de metri) și lung (74 km, cu diferență de nivel de 1.600 de metri).

Gărâna Run 2014

De data aceasta, vorbim despre alergare montană. Sâmbătă, la Gărâna, în Caraș-Severin, va avea loc competiția de alergare montană Gărâna Run 2014, organizată de Lupo Touring și de Club Ecosport.

CITEȘTE ȘI: Cum alegi pantofii pentru trail running

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*