Principesa Maria a României își dorea, încă din copilărie, o căsuță în copac. Arhitectul ceh Karel Liman a ajutat-o să își vadă visul devenit realitate, ”Juniperus” fiind construită la 20 de minute distanță de Castelul Peleș.  

”Dragostea mea de născociri originale și fărâma de fire copilărească ce păstrasem în ființa mea mă împinseră să-mi clădesc o colibă mică și nostimă, sus, în frunzișul unor pomi(…) Își poate cineva închipui ce farmec avea pentru copiii mei această casă ca din basme”, a mărturisit Regina Maria în lucrarea sa, ”Povestea vieții mele”.

Proiectul căsuței din copac a fost demarat cu o simplă schiță desenată de arhitectul unchiului său, regele Carol I, André Lecomte du Nouÿ. De aici până la construirea propriu-zisă a ”cuibului” nu a mai fost decât un pas. Lucrările au fost încredințate unui nou arhitect al Casei Regale a României, tânărului ceh Karel Liman.

Construirea propriu-zisă a „Cuibului Principesei”

Foto: peles.ro/obiectul-lunii-aprilie-2014-juniperus/

Foto: peles.ro

În aprilie 1898 au început lucrările la casa din copac sau ”Juniperus”, denumire dată de însăși Regina Maria.

Prima dată a fost ales locul în care urma să fie construit, și anume pe latura muntoasă între pârâul Peleș și Prahova, la 20 de minute distanță de Castelul Peleș. Proprietara „cuibului” își dorea un loc cât mai retras, astfel că adăpostul a fost ridicat într-un luminiș, între brazi.

Planurile de construcție au fost respectate întocmai, iar ”Juniperus” a fost construit la o înălțime de cinci metri. Podeaua a fost alcătuită din șase brazi, uniți de o rețea de grinzi de lemn cu lungimi între 5 și 12 metri, iar pereții au fost construiți din trunchiuri de copaci descojite, împreunate la capete în stilul tradițional românesc ”coadă de rândunică”. În interiorul casei se ajungea prin intermediul unui balcon spațios, susținut de stâlpi de balustradă prelucrați la strung.

Una dintre laturile casei era prevăzută cu o ușă simplă, lângă o intrare alcătuită din trei segmente. Celelalte două laturi ale ”cuibului Principesei” erau amenajate simplu, cu ferestre obișnuite încărcate de jardiniere cu flori.

Interiorul lui ”Juniperus”

Căsuța din copac era compusă din trei camere de dimensiuni diferite. Tema principală a decorului a fost prezența macilor roșii.

”Una dintre odăi era chiar mărişoară; o vopsisem în alb, cu o friză de maci mari. Găsisem şi un servici de ceai cu maci roşii care se potrivea de minune cu friza. Din acestă odaie treceai într-una mult mai mică zugrăvită într-un verde dulce; aici adunasem tot felul de lucruri ciudate, precum olărie veche, vase de aramă şi de alamă, iar pe pereţi adunasem câteva stampe atrăgătoare. Pe un chaise-longue de pânză întinsesem o învelitoare de nuanţă portocalie ştearsă, încărcată cu o mulţime de perne ruginii. Combinarea culorilor era cât se poate de frumoasă şi bineînţeles toate încăperile erau ticsite cu flori”, a detaliat Regina Maria în lucrarea ”Povestea vieții mele”, conform peles.ro.

Casa din copac, un adevărat refugiu

Principesa Maria se simțea în siguranță în căsuța sa, asemănată cu o fortăreață. Motivul? Conform spuselor muzeografilor de la Castelul Peleș, nu se putea ajunge foarte ușor la ”Juniperus”. Mai întâi trebuia urcată o scară abruptă ascunsă într-un turn. Turla turnului era ”echipată” cu o pasarelă mobilă ce putea fi ridicată, astfel că nimeni nu mai putea urca, după ridicarea pasarelei, în casa din copaci.

Turnul de lemn era prevăzut cu 25 de trepte care conduceau la primul cat, la înălțimea de 4,20 metri. Aici se făcea legătura cu pasarela mobilă, de unde turnul mai avea încă 4,60 de metri până la acoperiș, potrivit Adevărul.

Marea deschidere

La inaugurarea ”Cuibului Principesei” au venit oaspeți de seamă. Întreaga familie princiară a fost prezentă, în frunte cu Regele Carol I și Regina Elisabeta. Cu toate că evenimentul s-a desfășurat fără niciun incident, arhitectul Karel Liman a stat cu sufletul la gură pe parcursul întregii vizite.

El i-a mărturisit publicistului Karel Droz, în 1907, faptul că la un moment dat a început ploaia și toți invitații s-au adăpostit în casa din copac. Arhitectul avea mari emoții în acele clipe deoarece nu era sigur de rezistența clădirii și i-a fost teamă de o eventuală prăbușire. Din acest motiv, el s-a așezat sub casă și a declarat că preferă să moară strivit de dărâmături, decât să sufere în urma unui eșec. Cu timpul, ”Juniperus” a fost consolidat cu coloane de sprijin, conform Historia.

Invitați de seamă la ”Juniperus”

Foto: peles.ro/obiectul-lunii-aprilie-2014-juniperus/

Foto: peles.ro

Principesa Maria își primea musafirii în noua ei locuință, iar printre peferații ei se numărau și fraţii Waldorf şi Pauline Astor. Fonoteca Muzeului Peleș deține fotografii care îi suprinde pe toți petrecând momente minunate în casa din copac.

Alți invitați de seamă ai principesei au fost surorile Mariei, prinţesele Victoria Melita, Alexandra, Beatrice, fratele principesei, Alfred de Edinburg, marii duci ai Rusiei Boris şi Andrei, Ferdinand al Bulgariei cu soţia sa Maria-Louisa, arhiducele Franz Ferdinand şi Sofia Chotek, Charlotte şi Bernhard von Meiningen, feldmareşalul von Beck.

„Aveam un catastif în care se înscriau cei care vizitau «Juniperus» şi pe foile lui pictasem florile sălbatice ale Sinaiei. Asta dovedeşte numărul şi importanţa persoanelor primite începând cu Ferdinand al Bulgariei până la cei mai smeriţi sublocoteneţi, primiţi în ceasurile când oamenii mari ai zilei aveau de făcut ceva mai bun decât să se lase legănaţi uşor în vârful copacilor mei”, a povestit Regina Maria.

Căsuța din copac devenise locul preferat la principesei, iar asta se poate observa din mărturisile sale: ”Acolo printre vârfurile pomilor, era cea mai desăvârşită singurătate, iar în zilele de furtună, prietenescul meu colţişor se legăna uşor împreună cu brazii uriaşi, pe când vântul, ce vâjâia prin cetini, vuia ca marea”.

Din păcate, ”Cuibul Principesei” și-a găsit și sfârșitul. La puțin timp după război, o furtună puternică a dărâmat casa din copac, care nu a mai fost reconstruită niciodată.

„Iar eu, nemaifiind tânăra şi zvăpăiata prinţesă a cărei educare o luase în mână Unchiul, nu l-am clădit a doua oară. Tout passe… ”, a conchis Regina Maria.

Citește și: Comori căutate de Diavol, dragoste imposibilă și trăsnete puternice. Legendele Munților Apuseni

Citește și: Prima călătorie cu balonul peste Munții Carpați

Citește și: Cabana Piatra Arsă. O poveste despre demolare, agresivitate și răspunsuri ambigue

Comments

comments

One Response

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*