Istoria schiatului: De la zeița Skaði, la trupele militare și Jocurile Olimpice

În această vacanță de iarnă,  probabil că cei mai mulți dintre iubitorii de schi vor merge în stațiunile de schi. V-ați întrebat, însă, când a apărut schiatul și care este importanța sa la nivelul istoriei?

Când vorbim despre schiat, trebuie spus că, înainte ca acesta să devină un sport, se practica drept mijloc de deplasare. Potrivit descoperirilor arheologice, se pare că mersul pe schiuri, în forma sa primitivă, cu schiuri scurte și foarte late, a apărut acum mai bine de 6.000 de ani, dovadă fiind picturile rupestre găsite în țările nordice.

Schiatul, în cele mai vechi timpuri

Cuvântul ”schi” vine de la ”skíð”, un cuvânt din limba nordică veche, care înseamna ”băț din lemn”, acesta fiind cel mai răspândit înțeles.

La început, oamenii foloseau schiurile pentru a se deplasa eficient prin zăpadă, iar populația cea mai iscusită în tainele acestui ”mijloc de transport” era populația Sami, din Scandinavia. În acest sens, călătoritul pe schiuri a fost și subiectul unor picturi rupestre datate 4.000 î.Hr., descoperite în Norvegia.

Cu toate acestea, cea mai veche pereche de schiuri a fost descoperită în nordul Rusiei de astăzi, în apropiere de Lacul Sindor și, conform arheologilor, perechea găsită într-o așezare aflată la 1.200 de kilometri nord de Moscova, a fost datat ca fiind din 6.300 î.Hr., potrivit Snow Brains.

Arheologii au găsit o pereche foarte veche de schiuri și la Kalvträsk, în Suedia, datată, inițial, ca fiind din 3.300 î.Hr. Descoperirea, făcută în 1924, a fost botezată ”Kalvträskskidan” și are lungimea de 2.04 metri, iar lățimea de 15.5 centimetri. De asemenea, s-a descoperit și unul dintre bețe, cu lungimea de 1.56 metri. Datările ulterioare au scos la suprafață faptul că schiurile ar fi fost făcute din lemn de pin.

O altă pereche de schiuri a fost găsită la Vefsn Nordland, în Norvegia. Se pare că perechea datează din 3.200 î.Hr.. Totodată, o altă descoperire arheologică semnificativă pentru datarea schiatului a fost în Suedia, unde s-a găsit un ”echipament” datând din 2.700 î.Hr.. Spre comparație, piramida din Gizeh, singura dintre cele 7 minuni ale lumii care încă mai există, a fost construită în 2.550 î.Hr.. Mai mult, o serie de săpături arheologice efectuate în Villa Romana del Casale, o așezare romană datată din secolul IV d.Hr., lângă Piazza Armerina din Sicilia, au scos la iveală un mozaic pe care era reprezentată imaginea unui schior.

Deși Scandinavia deține meritul inventării schiatului modern, se pare că în Daxing’anling, astăzi China, se schia din 600 î.Hr.

Schiatul în mitologie și istorie

În mitologia nordică, zeița Skaði mergea la vânătoare, în munți, pe schiuri. Despre această zieță a schiurilor a scris Snorri Sturluson înmai multe dintre lucrările sale publicate în secolul XII, printre care și ”Poetic Edda”, ”Prose Edda” și ”Heimskringla”. Zeița Skaði mai poartă și numele Öndurguð, care înseamnă ”zeu al schiatului” în nordica veche, dar și Öndurdís, tot din nordica veche, adesea tradus ca ”doamna schiului”. Există lingviști care afirmă că Skaði ar fi, de fapt, vechiul nume al regiunii scandinave.

O altă divinitatea din mitologia nordică despre care se spune că mergea la vânătoare pe schiuri este zeul Ullr, al cărui nume a cunoscut, în funcție de regiunea în care a fost utilizat și în funcție de perioada istorică, și variantele Ull, Ullinn, Ollerus, Ullur. Acest zeu apare menționat în ”Gesta Danorum”, ca fiind un vrăjitor care se deplasa, prin metode magice, pe schiuri.

Schaitul se regăsește și în legendele munţiilor Franţei şi Elveţiei, în care se spune că locuieşte o specie de gnomi, numiți Barbegazi, care arată la fel ca și gnomii, dar au picioarele mari, iar de aceea merg pe zăpadă, schiază sau sapă tunele.

De asemenea, în opera lui Egil Skallagrimsson, din 950 d.Hr, regele Haakon cel Bun își trimitea slujnicii pe schiuri să adune taxele.

În ”The Gulating law”, din 1274, se precia că ”niciun elan nu va fi deranjat de schiori”.

În opera ”Saxo Grammaticus” din secolul XII, schiatul este una dintre abilitățile trupelor militare, schiorii putând parcurge, pe zăpadă, aceeași distanță ca și cavaleria. Ulterior, schiatul a fost folosit din ce în ce mai des în teatrele de război, potrivit SKI Magazine’s Encyclopedia of Skiing. Armatele din ținuturile daneze și norvegiene au stabilit batalioane specializate pe schi încă din 1747, iar în România, schiatul a fost apanajul vânătorilor de munte în timpul marilor conflagrații.

Schiatul devine sport

Norvegienii sunt cei care primesc creditul pentru transformarea schiatului din mijloc de deplasare în sport, undeva la începutul anilor 1700. Ei sunt și cei practicau săriturile cu schiurile, Olaf Rye fiind, la 1809, unul dintre cei mai cunoscuți schiori pe partea de sărituri. O mare perioadă de timp, echipamentele de schi erau produse numai în țările nordice. Mai mult, norvegienii au inventat telescaunul.

Primul eveniment organizat ce a cuprins probe de schi a fost în 1843, în Tromsø, Norvegia. De asemenea, a fost și prima competiție pe schiuri despre care au scris publicațiile vremii.

Schiul a devenit popular din secolul XX, odată ce europenii au luat contact cu sportul. Aceste evenimente au fost mai bine ilustrate de primele Jocuri Olimpice de Iarnă, care au avut loc în 1924, la Chamonix, în Franța, și care a presupus competiții pe cinci sporturi, două dintre probe fiind de schi: sărituri cu schiurile și combinata nordică.

Câtiva ani mai târziu, tot în perioada interbelică, popularitatea schiului a fost amplificată de introducerea teleschiurilor, facilitate ce elimina urcatul pe pârtie, lucru ce era destul de anevoios. Iar de aici știm cu toții ce a urmat.

Comments

comments