Când plafonul de nori înconjoară piscul muntelui și zăpada îmbracă împrejurimile, priveliștea albă, adunată-n valuri, te face să te simți ca într-o ”mare alpină”. Dacă sentimentul ți se pare cunoscut, înseamnă că te afli la 1.604 metri altitudine, în partea nordică a masivului Postăvaru.

133 de ani. Aceasta este vârsta pe care o va împlini, pe 7 octombrie, Cabana Postăvaru, cel mai vechi adăpost din acest masiv.

Despre apariția cabanei, ziarele vremii au scris numeroase pagini. Zona Postăvarului devenise populară printre schiori după 1857, când liceenii Eduard Gusbeth şi Eduard Copony au reușit să urce versanții pe timp de iarnă, fapt deosebit pentru acea epocă. În acest context, construirea unei cabane în zona Carpaților de Curbură devenise o necesitate. Astfel, între aprilie 1881 și octombrie 1883, SKV Brașov ridică primul adăpost din masivul Postăvaru, care inițial purta numele Schulerhütte – Cabana Schuler, după numele săsesc al Postăvarului, potrivit datelor istorice de pe site-ul SKV.

Cu timpul, cabana a devenit un simbol al Brașovului, adăpostul fiind gospodărit de către localnicii care au extins-o, de-a lungul anilor, cu mai multe corpuri, după cum urmează: în 1891 a apărut un nou dormitor, în 1903 a fost construit Pavilionul, iar în 1907, o anexă gospodărească.

Cabana în perioada interbelică

În 1931, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la înființarea secțiunii SKV Brașov, Administrația orașului Brașov a donat asociației turistice terenul pe care era construită cabana, dar și împrejurimile sale (peste 16 km pătrați).

În 1933, cabana a fost extinsă din nou, cu ajutorul inginerului G. Frank, care a proiectat două sali de mese, un bar, o cameră pentru depozitarea schiurilor, dar și o cameră pentru ceruit schiurile, potrivit explicațiilor oferite de profesorul Kurt Philippi, în articolul ”Das Märchen von Schilauf, Schulerau und Schuler“, din 1983. Deși materialele au fost cumpărate din donațiile oferite de localnici, fondurile nu au fost suficiente pentru a acoperi mâna de lucru. Prin urmare, a fost nevoie de muncă voluntară pentru urcarea miilor de cărămizi necesare.

Lucrările au durat timp de doi ani, iar la 1 septembrie 1935, cu ocazia celei de 54-a reuniuni a SKV, noul ansamblu de clădiri a fost sfințit de către preotul Konrad Möckel. De asemenea, cabana a primit numele ”Julius Römer-Hütte”, după membrul Dr. Julius Römer.

Potrivit datelor istorice oferite de noua asociație SKV, se pare că în 1935, la cabana din Postăvaru a venit scriitorul Mihail Sebastian. Drumeția autorului la adăpostul ”Julius Römer” va fi evocată în romanul ”Accidentul”, a cărui acțiune se petrece în împrejurimile cabanei, potrivit datelor istorice de pe site-ul dedicat cabanei.

Cabana în timpul comunismului

După cel de-Al Doilea Război Mondial, odată cu desființarea SKV, cabana Julius Römer a fost naționalizată și trece, împreună cu celelalte cabane construite sau deținute de asociația turistică, la Oficiul Național de Turism.

Totodată, în ”onoarea” lui Stalin, Guvernul și Comitetul Central al Partidului Muncitoresc decid ca Brașovul să fie redenumit după conducătorul rus. Mai mult, între 28 ianuarie și 4 februarie 1951, în Poiana Stalin, după cum fusese botezată zona, are loc cea de-a noua ediție a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă. La eveniment participă sportivi din 22 de țări.

De asemenea, cu ocazia Universiadei, se dă în folosință un hotel al sporturilor și primul teleferic al stațiunii. De atunci, cabana din Postăvaru a găzduit mii de turiști, dar vopsitul și reparațiile ocazionale nu au ferit-o de degradare.

Cabana în prezent

Imediat după reînființarea SKV, din 1996, membrii au parcurs toate demersurile pentru retrocedarea cabanei, eveniment întâmplat în 2004, când Societatea Poiana Brașov SA a restituit către SKV Cabana Postavarul și terenul aferent.

Potrivit SKV, administrația cabanei i-a fost încredințată, în 2004, soților Mihai și Florentina Sârbu. Aceștia încep ample lucrările de restaurarea a cabanei, fapte ce continuă până în 2007, când la conducerea adăpostului vine Rolf Truetsch.

În prezent, corpul construit în 1883 este cel mai vechi adăpost funcțional din munții Carpați, iar pereții cabanei amintesc de istoria unor vremuri demult apuse. La exterior, drumeții secolelor trecute au avut grijă să-și lase urma: Novak (1896), Adele Zeidner (1907), Helena (1908), iar la interior, într-o cameră special amenajată, se găsesc schiuri, patine, colţari, lanterne și costume de acum 70 de ani.

 

   Citește și: Cum a cucerit o prințesă româncă, în 1855, Vârful Monch din Alpii Bernezi

 

   Citește și: FOTO. Cum arătau corturile drumeților în urmă cu 130 de ani

 

   Citește și: ”Antilopa Carpaților”, sau cum arăta un documentar realizat de Televiziunea Română în 1980

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*