Cătălin Ionescu a cunoscut muntele, cu adevărat, abia în urmă cu patru ani, însă a reușit, deja, să pună pe picioare unul dintre cele mai interesante proiecte montane din România: Carpați360.

Pe site-ul proiectului s-au adunat, deja, zeci de panorame, iar vizitatorii pot ajunge, cu doar câteva click-uri, pe majoritatea vârfurilor montane din țara noastră pentru a privi lumea de jur împrejur.

Călătorind, virtual, pe câțiva munți de care ne leagă amintiri frumoase, ne-am scuturat de nostalgii și l-am contactat pe Cătălin Ionescu, pentru a afla cum i-a venit ideea, ce aparat foto și ce obiectiv folosește, dar și care sunt planurile sale legate de proiect.

eMunte.ro: Când ți-ai descoperit pasiunea pentru munte?

Cătălin Ionescu: Poate o să pară un pic surprinzător, dar primul contact mai serios cu muntele l-am avut abia acum patru ani, când, la invitația unor prieteni, am ajuns (pe jos) pe vârful Postăvaru. Treptat, plăcerea de a umbla pe poteci a tot crescut, în același timp cu o dorință nebună de a cunoaște cât mai multe informații despre locurile pe unde treceam, despre istoricul ascensiunilor, cam orice avea legătură cu muntele.

eMunte.ro: Cum ți-a venit ideea unui astfel de proiect?

C.I.: Acum ceva vreme, tot căutând exemple de panorame montane, am dat peste site-ul unui fotograf german,  Thomas Worbs (mountainpanoramas.com). Mi-a plăcut foarte mult ideea de a putea călători de pe un vârf pe altul și de a descoperi zone în care nu ajunsesem până atunci. Am încercat să găsesc echivalentul românesc al acestei pagini, dar din păcate nu exista.

Mi-a luat un pic de timp până să-mi dau seama că și eu pot să fac același lucru, deoarece aveam un număr mare de panorame pe care le realizam în timpul excursiilor și care puteau fi împărtășite altor iubitori de munte. Astfel că m-am apucat să schițez primele idei ale proiectului, iar după un an de lucru intens am reușit să-l aduc la viață.

eMunte.ro: Te-a îndrumat cineva, până acum, de-a lungul desfășurării proiectului?

C.I.: În afara unor mici sfaturi primite de la Thomas la început de drum, tot ceea ce am făcut a fost de unul singur.

eMunte.ro: Cum ți-ai ales echipamentul și ce tip de aparatură folosești?

C.I.: Echipamentul foto îl aveam înainte de a mă apuca de proiect. El constă într-un aparat foto Canon 600D cu obiectivul kit, un obiectiv Samyang 8 mm fisheye și un monopied pe care-l folosesc ocazional la realizarea panoramelor sferice.

eMunte.ro: Ai o planificare clară cu privire la munții pe care vrei să urci, în viitor, pentru a realiza imaginile?

C.I.: Nu mi-am elaborat încă un plan pentru viitorul apropiat cu privire la zonele care ar trebui adăugate și asta din cauza timpului limitat pe care pot să-l dedic proiectului. Însă mi-ar plăcea să fac legătura, cât mai curând, între Carpații Orientali și cei Meridionali, astfel ca vizitatorul să poată sări din Siriu până în Parâng prin intermediul câtorva clickuri.

eMunte.ro: Te însoțește cineva în drumețiile tale?

C.I.: Nu merg niciodată singur în drumeții, ceea ce le recomand și cititorilor acestui site.

eMunte.ro: Cât timp îți ocupă proiectul Carpați360 în excursiile pe care le faci?

C.I.: Proiectul îmi ocupă destul de puțin timp în cadrul drumețiilor (indiferent că este vorba de cele de mai multe zile sau doar de o zi pe munte), deoarece, înainte de a pleca, am o sesiune de documentare cu privire la zonele de interes de pe traseu și îmi fac un mic plan cu ceea ce trebuie fotografiat. Dacă vremea nu îmi face probleme, partea de fotografiere decurge rapid. În schimb, acasă, timpul pe care trebuie sa-l acord proiectului se mărește considerabil, pentru că fiecare panoramă pe care o accesați pe site, înainte ca ea să fie publicată, trebuie să treacă prin o serie de etape ”tehnice” (îmbunătățirea lipirii, postprocesare, etichetarea, etc).

eMunte.ro: Vrei să faci panorame doar pe munți, sau te-ai gândit și la alte locuri deosebite din România?

C.I.: Panoramele vor fi doar de pe munți, dar încerc ca acestea să fie făcute în locuri cât mai variate: vârfuri, cabane, lacuri sau cascade. Cu puțin noroc poate chiar și în peșteri.

eMunte.ro: Ți-ai dori să extinzi proiectul și asupra unor munți din afara României?

C.I.: Nu cred că este necesar ca proiectul să fie extins în afara graniței de vreme ce avem atât de multe locuri pe care putem să le vedem la noi în țară și care merită să fie promovate. Pentru cei care vor să vadă virtual munți din afara României le recomand două site-uri cu profil montan: mountainpanoramas.com și alps360.ch.

eMunte.ro: Trăim într-o lume în care se discută, din ce în ce mai mult, despre business. Urmărești să transformi proiectul într-o investiție profitabilă, sau realizezi panoramele din pasiune, fără să te gândești la bani?

C.I.: Tot ceea ce am făcut până acum s-a datorat pasiunii pentru munte și fotografie. Nu cred că în viitorul apropiat se va schimba ceva, pentru că am pornit acest proiect cu ideea de a le arăta oamenilor frumusețile munților și de a le trezi interesul pentru a vizita aceste locuri.

 

   Citește și: INTERVIU cu Sergiu Paraschivu. ”De la zero la campion” sau ce înseamnă să scrii o carte dedicată cicliștilor

 

   Citește și: INTERVIU. Andrei Slusarciuc va încerca, în Caucaz, o premieră pentru România: ”Am început pregătirea iarna trecută”

 

   Citește și: INTERVIU. Andrei Sovereșan, despre motivația de a alerga și turneul Runsilvania Tour 2014

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*