Cei mai mulți oameni sunt obișnuiți să doarmă în liniște totală, pe o saltea moale și între un munte de perne. În acest context, campatul în vârf de munte e o opțiune preferată numai de cei suficient de curajoși să-și lase patul de acasă de dragul peisajelor cu creste.

Când cumperi un cort, există mari șanse să optezi pentru unul pentru mai multe persoane. Pe de o parte, deoarece există o gamă mult mai mare de produse care merg pe ideea de „minimum 2”, iar pe de altă parte, pentru că diferențele de preț între corturile pentru o persoană și cele pentru 2+ persoane sunt foarte mici. De acest lucru ne convingem dacă ne uităm la acest cort de 1 persoana, la aceste corturi de 2 persoane și la multitudinea de corturi de drumeție disponibile în magazinele online.

Ulterior, dacă din rațiuni de spațiu/greutate a rucsacului decizi să împarți cortul cu un partener de drumeție, atunci ar trebui să ții cont de câteva reguli care să vă asigure atât un somn confortabil, cât și plăcut:

Nu pleca la drum cu cei pe care nu-i cunoști 

Oricât de buni prieteni sunteți la bere, mersul pe munte are cu totul alte standarde de compatibilitate: rezistența la efort, atenția la drum și la partenerii de potecă, pregătirea fizică, iar lista poate continua. Dacă nu vă potriviți, vei auzi numai vaiete și lamentări, iar seara, la retragerea în cort, chiar și chestiile mărunte vor părea probleme colosale (un dâmb de 3 centimetri sub piciorul stâng, ai un cot pe partea lui de cort etc.).

Cortul și sacul de dormit nu sunt suficiente

Un cort cu exterior din nylon poate rezista foarte bine în condiții de sol umed, de aceea n-ar trebui să te bazezi pe el în totalitate. Un izopren asigură, pe lângă o poziție mai comodă, și o izolare termică mai bună. Dacă împarți cortul, nu înseamnă că poți împărți și izoprenul, așa că ar trebui să te asiguri că fiecare are izoprenul său (înainte să așteptați trenul la peron!).

Managementul gălăgiei

Puteți fi prieteni, frați sau iubiți, dar asta nu înseamnă că trebuie să vorbești la telefon lângă cel care doarme sau să te agiți prin cort până găsești ieșirea. Dacă cele menționate par chestii mărunte și desprinse din filme amuzante, imaginează-ți un sforăit puternic în toiul nopții. În cazul ăsta, o pereche de dopuri de urechi poate face minuni, dar numai dacă tovarășul tău de drumeție este sincer de la bun început.

Orele de culcare trebuie stabilite înainte

După o tură pe munte ajungi la destinație sleit de puteri. Dacă nu ai mai fost cu partenerul tău de cort în ture lungi, atunci îți recomandăm să optezi pentru un traseu mai scurt, pe care să-l puteți duce împreună la bun sfârșit. Apoi consultă-te cu el dacă vreți să mai aveți activități la finalul traseului (de exemplu, foc de tabără). S-ar putea ca tu să vrei să mai stai și partenerul să doarmă. Apoi el se trezește devreme și tu ai vrea să mai dormi „5 minute”. Iar în toată debandada asta, cineva va căuta în bagaje haine de schimb și va încerca să le îmbrace, făcând scheme de jiu jitsu brazilian pe cei doi metri pătrați de spațiu pe care îi are la dispoziție. Regula orei de culcare este legată de managementul gălăgiei.

Păstrează igiena

Chiar dacă traseul e dificil, încearcă să ai grijă de igiena personală. Nimănui nu-i place să doarmă lângă cineva care-și deschide „buchetul” transpirației de îndată ce răsare luna. Dacă n-ai în zonă un izvor din care să iei apă pentru a te spăla, păstrează mereu un pachet de șervețele umede destinate exclusiv igienei personale.

Sarcinile se împart „la minim doi”.

Așa cum „se face” dragostea din cântec. Dacă ești musafir în cortul partenerului, n-ar fi deloc rău să-i dai o mână de ajutor la montatul cortului sau la făcut ordine în el. Dacă împarți „casa”, trebuie să împarți și responsabilitățile, nu să lași totul pe seama celuilalt „pentru că e cortul lui”. În caz contrar, următoarea noapte vei avea cerul drept acoperiș.

Păstrează-ți umorul

Pe parcursul unei drumeții se pot întâmpla multe lucruri neplăcute. Dacă drumeția e de scurtă durată (împarți cortul doar o noapte), încearcă să nu fii „bățos”, chiar dacă există lucruri care te deranjează. Nu te lua la harță în creier de munte; unele lucruri chiar nu au importanța pe care le-o acordăm, așa că e mai bine să-ți păstrezi starea de bună dispoziție. Iar dacă ți-e greu, bea o gură de pălincă. Funcționează garantat.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*