În familia activităților sportive montane, se pare că drumeția e sora cea mai ”pricăjită”. Mai lentă decât alergarea montană, mai puțin solicitantă decât alpinismul și semnificativ cu mai puțină adrenalină decât mountain biking-ul.

Cu toate acestea, unele dintre cele mai periculoase aventuri din lume presupun simpla mișcare a picioarelor – unul în fața celuilalt. Temperatura, animalele sălbatice sau lipsa de atenție pot transforma drumețiile montane în adevărate flirturi cu moartea. Presa internațională dedicată activităților de outdoor a realizat mai multe topuri ale celor mai primejdioase trasee de drumeție montană din lume, unde cele mai mici greșeli pot provoca o tragedie.

Traseele din Carpații românești nu sunt atât de periculoase, deci putem dormi liniștiți. Potrivit statisticilor publicate în anuarul Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, peste 14 turiști mor, în fiecare an, pe potecile românești.

Aflați, din galeria foto de mai jos, care sunt traseele montane des întâlnite în presa străină și considerate ca fiind cele mai periculoase din lume:

Via Ferrata, Italia și Austria
Construit de trupele italiene în timpul Primului Război Mondial, traseul ce străbate Dolomiții reprezintă un pericol pentru că siguranța turiștilor depinde de echipamentul de asigurare. Și ar fi mai fi ceva, nu credem că e de dorit să te prindă ploaia de la ora 5 în timp ce ești suspendat de cablurile de fier.
Foto: Aleksandr Zykov/Flickr
10 articol(e) « de 10 »

 

   Citește și: 5 reguli de împachetare eficientă a lucrurilor în rucsac

 

   Citește și: TOP 5: Aplicații pentru drumeții montane

 

   Citește și: Dormitul la cort: trei mari avantaje pentru sănătate

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*