Membrii unui club montan din Vâlcea au descoperit în Parâng, întămplător, vipera neagră, despre care s-a crezut că a dispărut din România în urmă cu 41 de ani. Exemplare din această specie au mai fost văzute în Făgăraș și în Piatra Craiului în anii ’70, conform Digi24.

Vipera neagră nu are pete de altă culoare și are o lungime care variază între 40 și 60 cm. Ele preferă zonele cu umiditate mare, cu diferențe mari de temperatură între zi și noapte și trăiesc, de obicei, la altitudini mai mari de 1.500 m.

Ce trebuie să faci dacă te mușcă vipera neagră

Dacă este mușcat de vipera neagră, iar medicii nu îi administrează un antidot, un om poate muri în aproximativ 10 ore.

Turiștii care sunt mușcați trebuie să evite, pe cât posibil, mișcarea, pentru a încetini răspândirea veninului în organism, precum și consumul de lichide și alimente. Dacă are asupra sa un briceag, el trebuie să facă o crestătură asupra rănii pentru a scoate veninul.

După efectuarea, în cel mai scurt timp posibil, a acestor proceduri, turistul mușcat de viperă trebuie să sune la 112 pentru a i se administra, cât mai repede, serul antiviperin.

 

   Citește și: VIDEO. Gest extrem de riscant pe cel mai periculos traseu montan din lume

 

   Citește și: Ce se spune despre munțomani. TOPUL miturilor bizare

 

   Citește și: 20 de fotografii fascinante care o să te facă să mergi, din nou, pe munte

 

Comments

comments

10 Responses

  1. adrian n

    intrebare cate spitale au acel ser…?poate nu se cunoaste dar acel ser..costa foarte mult si este garantat putin ca timp deci sansele de a traii sunt cam 50-50..poate si mai putin..

    Răspunde
  2. Stefan Apostol

    Buna ziua tuturor. Sunt specialist in tehnici de supravietuire si as vrea sa va spun cateva lucruri despre muscatura de sarpe veninos.
    1. niciodata nu se aplica garou
    2,nu se suge veninul
    3. se realizeaza un „camp operator” folosind orice material care poate fi legat: esarfa, fular, fasa, la distanta egala fata de rana si se strange foarte strans. Aceasta tehnica nu permite raspandirea veninului spre sistemul nervos sau spre inima. (nu avem cum sa cunoastem daca e vorba de neurotoxina sau cetotoxina decat dupa ce studiem veninul la laborator).
    4. sub nici o forma nu se administreaza victimei lichide, chiar daca aceasta va cere.
    5. cum foarte bine spune si articolul, nu se misca victima din loc.
    6. victima trebuie dusa la cel mai apropiat spital de urgenta dar trebuie sa lasati pe specialisti sa se ocupe de asta.

    Va doresc tuturor o zi cat mai buna. Respect

    Răspunde
  3. bogdan

    aveti grija ca dati informatii proaste care pot crea probleme mai mari oamenilor!!! verificati va rog informatia!

    Răspunde
  4. BS Detector

    Ce mai asociatie, ce mai jurnalist… A auzit cineva dintre voi de melanism ? Dar de albinism ? Noo, musai sa fie o specie diferita. Si cu muscatura mai a dracu, 10 ore, sa panicam populatia. Daca asta ii va tine departe pe jmecherii care vin vara la Calcescu si lasa tone de cutii de conserve goale si taie jnepenii sa-i puna pe foc, e ok totusi 🙂

    Răspunde
  5. Paula N

    Multumesc BS Detector. Nu este o specie diferita, este aceeasi Vipera comuna (Vipera Berus) care sufera o mutatie a melaninei si devine negru odata ce imbatraneste. Cat despre cat de periculos este un sarpe precum vipera pentru populatie, sunt de acord ca protectia adecvata(pantaloni lungi si evitarea zonelor cu frunzis sau iarba mare sau pur si simplu mai multa atentie) nu ar duce la atatea cazuri de muscatura de vipera. Asa cum ele nu invadeaza zonele antropice, asa ar trebui si noi sa incercam sa deranjam cat mai putin arealele naturale in care cresc aceste „2 specii”, si anume, vipera comuna si vipera melanica. :))

    Răspunde
  6. Florin

    Stire cam ca la Radio Erevan 🙂
    Nu e alta specie ci exemplar cu melanism al viperei comune (Vipera berus).
    Nu e redescoperita dupa 41 de ani fiindca au mai fost semnalate exemplare chiar in zona.
    Nu e mai rea muscatura fiindca exemplarul e negru.
    O fi fost gasita in Parang, insa imaginile sunt din P.N. Buila-Vanturarita.
    In rest asa e 🙂

    Răspunde
    • MITROI CRISTIAN

      Acum doua saptamani am vazut o vipera neagra complet ca cea din poza , era foarte groasa , eram la cules de afine in judetul caras severin ,mai exact pe Muntele Mic , intro zona stancoasa , langa partia noua (aviz cunoscatorilor zonei).Ea ma simtit inainte sa o fac eu si sa dus langa stanca , era sa dau cu pieptenul de stans afine in ea ..

      Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*