Aflați în Parcul Geologic Zhangye Danxia din China, munții-curcubeu par decupați dintr-o altă lume. 

Culorile neobişnuite ale munților sunt date de gresia şi mineralele care s-au acumulat timp acum mai bine de 40 de milioane de ani. Apoi, mișcările plăcilor tectonice (placa pe care se află India se mișcă cu aproximativ 8 metri/secol) au făcut ca straturile de minarale acumulate în timp să se onduleze, de unde și dispunerea lor, potrivit Gizmodo.com. Ulterior, natura a intervenit și,  prin ploi şi vânt, a ”sculptat” văile şi crestele ce amintesc de curcubeu.

Frumusețea ireală a acestor munți din China nu a trecut neobservată de specialiști, astfel că, în 2010, regiunea a fost încadrată pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Turiștii care vor să călătorească să cunoască îndeaproape acest univers spectaculos pot face excursii printre stânci sau pot merge cu barca, pe râul care străbate zona. De asemenea, turiștii pot vizita numeroasele temple care se găsesc aici.

În galeria foto de mai jos aveți câteva imagini cu munții-curcubeu:

Foto: http://unofficialnetworks.com/
10 articol(e) « de 10 »

*Notă: Pozele au fost date publicității de către Guvernul Chinei și este posibil ca ele să fie prelucrate, pentru a face peisajele să arate mai bine.

 Citește și: National Geographic: Piatra Craiului și Cheile Bicazului, ”minuni sălbatice ale Europei”

 

 Citește și: O fotografie realizată de un român în Munții Rodnei, publicată de National Geographic

 

 Citește și: ”Mica Elveție” din Carpați, abandonată din cauza infrastructurii

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*