Pasarelele și podurile din sticlă sunt din ce în ce mai populare în China, motiv pentru care oficialii turismului au decis că o astfel de construcție ar fi binevenită și pe Muntele Yuntai. În acest sens, pe 20 septembrie, autoritățile chineze au inaugurat o pasarelă în „U”, construită integral din sticlă și suspendată la 1.080 de metri înălțime. Numai că fericirea a fost de scurtă durată, întrucât pasarela a crăpat, pe 5 octombrie, sub picioarele turiștilor. 

La finalul lunii septembrie, autoritățile chineze au inaugurat, pe Muntele Yuntai, o pasarelă în „U”, care pune la încercare curajul turiștilor. Mai exact, cine are curajul să o încerce se poate numi brav, pentru că pasarela se află la 1.080 metri deasupra solului și este construită integral din sticlă, conform The Huffington Post.

Constructorii au declarat că pasarela este susținut de un cadru din oțel și este realizat din trei straturi de sticlă, fiecare cu o grosime de 2,7 cm. Totodată, pasarela poate susține o greutate de 800 de kilograme pe metru pătrat, sticlă fiind de 25 de ori mai rezistentă decât în mod obișnuit, potrivit Daily Mail.

În ciuda asigurărilor cu privire la siguranța turiștilor pe pasarelă, pe 5 octombrie, construcția din sticlă a crăpat sub picioarele temerarilor, provocând panică în rândurile celor ce se aflau pe pasarelă în acel moment. Lee Dong Hai, un turist care se afla pe Yuntai în momentul producerii incidentului, a scris pe rețeaua de socializare Weibo despre momentul terifiant.

„Eram aproape de capătul pasarelei când am auzit o trosnitură puternică și pasarela a început să tremure sub picioarele mele. M-am uitat în jos și am văzut o crăpătură în podea. Nu știu cum de s-a întâmplat asta, dar în secunda aia mulți au început să țipe. Am strigat «S-a crăpat! Chiar s-a crăpat!» și i-am împins pe cei din fața mea, că să ies mai repede de pe pasarelă și să fug”, a scris Lee Dong Hai.

Panica a ajuns repede și în rândurile presei internaționale, care se întreba, pe bună dreptate, cât de sigură este pasarela. Purtătorul de cuvânt al Biroului de Turism pentru Muntele Yuntai a declarat, pentru People’s Daily Online, că pasarela se crăpase pentru că un turist ar fi scăpat o cană din oțel pe pasarelă. Mai mult, purtătorul de cuvânt a adăugat că, de fapt, se crăpase un singur strat de sticlă și că turiștii erau în perfectă siguranță. Cu toate acestea, pasarela a fost închisă pentru reparații.

Mai jos aveți un video cu pasarela în „U”:

Pasarela de pe Yuntai nu este singura construcție din sticlă din zone montane ale Chinei. În Parcul Național Shiniuzhai, din provincia Hunan, se află un pod lung de 300 de metri, la o înălțime de circa 180 de metri de sol, care promite senzații mai intense decât pasarela Yuntai, întrucât este suspendat între două culmi montane.

Podul din Parcul Shiniuzhai. (Foto: ChinaFotoPress/ChinaFotoPress via Getty Images)

Podul din Parcul Shiniuzhai. (Foto: ChinaFotoPress/ChinaFotoPress via Getty Images)

Citește și: FOTO. China: Un traseu periculos va fi deschis pentru turiști

Citește și: Muntele Paektu, în arsenalul de propagandă al lui Kim Jong-un

Citește și: FOTO: Munţii-curcubeu din China, o minune geologică de o rară frumuseţe

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*