Dacă te declari iubitor de drumeții, așteaptă să se-ntunece! În ultimii ani, drumețiile au devenit una dintre cele mai populare pasiuni pentru iubitorii de natură. De la drumeții de o săptămână în munți și până la simple plimbări prin natură deo singură zi, o astfel de activitate a devenit preferată de tot mai mulți oameni care vor să scape de agitația urbană. De la un punct încolo, însă, drumeții caută mereu ceva nou. Una dintre noutăți poate fi drumeția pe timp de noapte. Noi nu o recomandăm, din principiu, decât celor care au acumulat, până acum, suficientă experiență pentru a fi siguri că riscurile sunt minime, însă câteva sfaturi nu strică niciodată. Ce să faci Ia cu tine mai multe surse de lumină Nu te baza pe o singură lanternă frontală sau, mai rău, pe lanterna telefonului tău mobil. Nu credem că era cazul să specificăm asta, dar vrem să avem conștiința curată. Ia cu tine și o frontală care are opțiunea de „red light” (lumină roșie), pentru a vedea cât mai bine pe timpul nopții. Ia în considerare ciclicitatea lunii În timpul nopții, luna poate fi cel mai bun prieten al tău. Luna plină nu este doar frumoasă și romantică pentru cupluri, ci oferă și o cantitate incredibilă de lumină. Anunță pe cineva de planurile tale Nu te ajută cu nimic dacă păstrezi secretul, însă te poate ajuta enorm dacă nu-l păstrezi. Spune-le acelor persoane când începe drumeția, din ce punct, încotro te îndrepți și unde și când plănuiești să o închei. Atenție la echipament Probabil 9 din 10 articole de acest tip pe care le scriem se referă, la un moment dat, și la echipament. Ține cont de faptul că, noaptea, temperatura e mai scăzută decât în timpul zilei. Îți recomandăm să porți un strat de bază de haine, unul intermediar și unul exterior. Ca exemplu, primul strat de haine ar trebui să fie format din astfel de imbracaminte de corp. Peste stratul de bază urmează stratul cel intermediar, care menține căldura la nivelul corpului. Poate fi un pulover de lână sau un astfel de articol vestimentar, mai ieftin și mult mai ușor de întreținut. Urmează, în sfârșit, și stratiul exterior, adică o geacă impermeabilă și cu proprietăți anti-vânt. Ce să nu faci Nu pleca singur în drumeție Nu-ți recomanăm să pleci singur în drumeție nici măcar pe timpul zilei, deci cu atât mai puțin în timpul nopții. Dacă te afli într-o situație dificilă, acea situație va fi mult mai dificilă dacă ești singur decât dacă ești cu cineva. Nu te abate de la potecă În principiu, nu-ți recomandăm să te abați de la traseu nici ziua, mai ales dacă nu cunoști zona ca în palmă. Mai are sens să spunem de ce? Nu uita să verifici starea vremii La munte, vremea e schimbătoare și ziua și noaptea, însă noaptea impactul este mult mai sever. Nu inaugura un nou traseu Te rugăm, dacă vrei să faci asta, fă-o ziua și însoțit de montaniarzi cu experiență. Citește și: Din cabană în cabană, prin Europa. Ce trebuie să știi Comments comments Leave a Reply Cancel Reply Your email address will not be published.CommentName* Email* Website Salvează-mi numele, emailul și situl web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez. Codul de securitate *