În munți, iarna începe să-și facă simțită prezența. Pe unele creste s-a depus un prim strat de zăpadă.

Câteva luni de acum încolo, până la primăvară, vom avea parte de temperaturi scăzute, zile scurte, zăpezi, ninsori și viscol. Dar, nu ne retragem în bârlog și așteptăm să se se topească zăpada. Drumețiile pe munte au un farmec aparte în sezonul rece, vizibilitatea este mult mai bună (pe vreme uscată), aerul este rece și curat, iar peisajele sunt de poveste.

O drumeție pe timp de iarnă necesită, însă, și o pregătire mult mai riguroasă.

Cum ne pregătim de drumeție în sezonul rece

Vom acorda o atenție sporită în alegerea traseului pe care dorim să îl parcurgem, în funcție de dificultatea și de specificul acestuia, de prognoza meteo, de stratul de zăpadă și de nivelul de pregătire al participanților. Vom începe prin a alege neapărat un traseu recomandat și iarna. Apoi vom lua în calcul faptul că timpul de parcurgere a unui traseu este sau poate fi, pe timp de iarnă, mult mai mare decât în restul anotimpurilor, din pricina condițiilor meteo și ale celor din teren. Pe zăpadă, în special dacă este proaspătă, înaintăm mult mai anevoios decât pe vreme uscată. De cele mai multe ori, iarna parcurgem același segment de traseu în interval de timp dublu decât în sezonul cald.

Vom urmări prognoza meteo și ne vom interesa asupra condițiilor din teren și asupra stratului de zăpadă în zonă. De preferat este să pornim la drum pe vreme favorabilă, dar acordăm atenție și fenomenelor meteo din zilele precedente, astfel încât să știm ce ne așteaptă la fața locului. De pildă, chiar dacă se anunță o zi senină, fără precipitații când dorim să mergem la munte, dacă a nins abundent în zilele precedente, cel mai probabil vom întâlni un strat mare de zăpadă proaspătă, care ne va încetini deplasarea, dar și care, pe pantele înclinate, ar putea declanșa avalanșe.

Ne vom echipa corespunzător. Avem nevoie de haine călduroase, de pantaloni și de geacă impermeabile, de accesorii care să ne protejeze de frig și de vânt (căciulă, mănuși, ochelari de soare, cremă cu factor de protecție, fular sau buff, cagulă) și, cel mai important, de bocanci impermeabili și călduroși. Daca alegem să facem o plimbare lejeră într-o stațiune montană, putem alege să încălțăm o pereche de ghete skechers. Dacă, însă, ne propunem un traseu cât o zi lumină, putem opta pentru o bereche de bocanci drumeție. Este foarte important ca încălțările alese să fie comode, să ne simțim bine când le punem în picioare.

Pont: Faceți loc în rucsac și unui termos cu ceai cald! Când petreceți o zi friguroasă în natură, un ceai fierbinte este mai mult decât bine-venit.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*