Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort a fost omologat, joi, de Federația Internațională de Schi (FIS).

Aici se vor putea desfășura competiții internaționale de slalom uriaș și slalom special, care ar putea crește numărul de turiști la peste 100.000 pe sezon. Proiectul în valoare de 35 de milioane de euro a fost parțial inaugurat în urmă cu doi ani pe malul Lacului Vidra, în zona stațiunii Obârșia Lotrului.

„Este cel mai important eveniment din istoria scurtă de doi ani a acestei pârtii de schi. Acum trei saptamani, cei de la FIS au venit aici, au măsurat și verificat pârtia pas cu pas și azi dimineață am fost anunțați de FIS că pârtia Transalpina este omologata pentru slalom uriaș și slalom special. De acum înainte se deschid perspective pentru competiții internaționale, cupe și alte asemenea evenimente sportive. Numarul turiștilor ar putea ajunge la peste 100.000 pe sezon, este de departe cea mai modernă pârtie de schi din România”, a declarat, pentru Agerpres, Mihai Pradatu, arhitectul si proiectantul domeniului schiabil Transalpina Ski Resort.

“Este o realizare extrem de importantă pentru economia unei ţări pentru că orice competiţie internaţională aduce beneficii reale de imagine, dar şi financiare. Noi am depus documentaţia în acest sens în urmă cu câteva luni. Prin această omologare creşte cota pârtiei, fiind o recunoaştere a calităţii pârtiei”, a declarat directorul marketing Quasar Deva, Ramona Fodor, pentru HunedoaraLibera.ro .

Lucrarea este finalizată în proporție de 90% și urmează ca, odată cu reluarea finanțării, să fie finalizată parcarea și hotelul de la baza pârtiei.

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (I). Lungimea, în funcție de înălțime, greutate și nivel

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (II). Forma schiului și tipuri de schiuri

 

   Citește și: Cum să alegi schiurile potrivite (III). Genul, lățimea taliei, profilul cozii și flexul

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*