Mulți oameni evită să meargă pe munte din diferite motice și chiar din cauza unor temeri care pot fi mai mult sau mai puțin raționale. Alții rămân cu o senzație de teamă față de anumite aspecte care țin de drumețiile montane chiar și după zeci de trasee la altitudine, în mijlocul naturii.

Este normal să simțim frică, măcar din când în când. Înseamnă că instinctul nostru de supraviețuire este încă acolo. Însă am vrut să aflăm, după bunul nostru obicei, ce spun amicii iubitori de munte despre asta, care au fost fricile lor înainte să meargă pe munte sau chiar și acum, după ani de experiență pe trasee montane.

Ioan, 22 de ani

„Mi-a fost frică de urși”

„Mi-a fost întotdeauna frică de urși. Mi-a fost teamă de ei înainte să merg prima oară pe munte, acum mulți ani, iar frica asta nu m-a părăsit nici acum. Cel mai ciudat e că n-am văzut niciodată un urs cu ochii mei, decât la grădina zoologică, deci teama mea pare, deocamdată, destul de irațională. Dar n-ar fi singurul lucru irațional de care mi-e teamă și nu e ca și cum urșii chiar n-ar exista. Asta e!”

Marius, 34 de ani

„Mi-e teamă c-o să mă accidentez cumva”

„De fiecare dată când plec într-o drumeție, simt o ușoară anxietate și nu-mi dau seama întotdeauna de ce. Uneori, realizez că mi-e teamă să nu cad pe undeva, să nu sufăr vreo accidentare, să nu alunec și să-mi rup piciorul sau să pățesc ceva chiar și mai nasol, Doamne ferește! (n.r.: o posibilă soluție ar fi aceasta). De aceea, încerc să fiu precaut și nu-mi forțez niciodată norocul pe trasee nemarcate sau care par destul de dificile și marcate necorespunzător. În afară de o entorsă ușoară, în urmă cu vreo patru ani, n-am pățit nimic pe munte”

Răzvan, 29 de ani

„Mi-e teamă de singurătate”

„Deși îmi place la nebunie muntele și fuga asta de aglomerație și de oraș și de caniculă, nu merg niciodată pe munte singur. Mi-e teamă să fiu singur acolo, pentru că nu știu niciodată ce se poate întâmpla, ce animal îmi iese în cale, ce furtună îmi mătură cortul și tot așa. În plus, chiar dacă m-ați putea judeca pentru ce vă zic acum, degeaba mergi într-un lox extrem de frumos, dacă nu ai lângă tine pe cineva căruia să-i împărtășești bucuria ta”

George, 45 de ani

„Mi-e teamă de vreme”

„Vremea este principala mea sursă de frică pe munte. Am prins destule episoade nasoale la altitudine, cu furtuni care erau să-mi sfâșie cortul sau cu pomi rupți de vijelie, ca să nu știu ce poate face natura când se dezlănțuie. Iar uneori se dezlănțuie în mod imprevizibil, chiar dacă prognoza meteo arăta OK. Evident, astfel de surprize neplăcute sunt rare, dar se pot întâmpla. Și nici n-aș zice că mor de frică c-o să se strice vremea foarte nasol, dar mă preocupă aspectul”

Maria, 49 de ani

„Mi-e teamă c-o să mă rătăcesc”

„Teama c-o să mă rătăcesc mă face mereu foarte atentă la marcaje și la traseu, în general. Am pățit-o de vreo două ori, fără să pățesc ceva rău, însă nu vreau să mai trăiesc vreodată panica aia pe care am simțit-o când mi-am dat seama nu doar că nu știu unde sunt prietenii mei, ci nici măcar unde mă aflu eu. Din fericire, am reușit, în ambele cazuri, să mă întorc pe unde venisem și să găsesc marcajul pierdut. Am răsuflat ușurată”

Citește și: Ultima revelație a iubitorilor de munte. Ce înseamnă confortul la aer curat

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*