Dacă te întrebi cum ar trebui să te îmbraci pe munte toamna și simți puțină confuzie atunci când vine vorba de drumeții mai lungi decât simplele plimbări la aer curat, ne-am gândit la un mic ghid pentru tine.

Lucrurile sunt, evident, mai simple în drumețiile ușoare și ceva mai complicate în drumețiile mai lungi și de mai multe zile.

S-o luăm ușor, pas cu pas.

Cum te îmbraci în plimbările ușoare, de câteva ore

Pentru o plimbare la aer curat, prin natură, „la munte”, cum le place multora să spună (și, poate, pe bună dreptate), nu ai nevoie de prea multe lucruri.

Singura piesă de echipament pe care o recomandăm sunt bocancii sau ghetele de munte, care au talpa aderentă și sunt potriviți pentru toate tipurile de teren. Plimbare, plimbare, dar potecile din pădure nu sunt netede ca asfaltul.

În rest, după plăcerea și confortul fiecăruia. Pentru o plimbare de câteva ore la aer curat, în care vrei doar să te dezmorțești puțin pe un traseu lejer și relaxant, fetele pot face liniștite și parada modei, purtând astfel de blugi de damă (însă nu pantofi cu toc, ci bocanci sau ghete, da?) iar băieții pot fi cool cu astfel de hanorace de bărbați.

Totul e să-ți fie cald și bine, să nu dârdâi pe munte și să-ți piară cheful de plimbare. Atât.

Cum te îmbraci în drumețiile de cel puțin o zi

Ei bine, aici lucrurile devin puțin mai complexe. Dacă porți haine prea groase, din teama c-ai putea suferi de hipotermie, te vei încinge prea tare și vei transpira abundent, iar dacă porți haine prea subțiri, ca să nu transpiri, ai putea îngheța de frig. În cazul unor drumeții mai lungi și a dormitului la cort, viața ta ar putea fi în pericol.

Prin urmare, sfaturile noastre sunt următoarele:

Stratul de bază

Evita bumbacul în cazul hainelor care intră în contact cu pielea.
Dacă porți haine din bumbac și transpiri, ele se vor îmbiba de umezeală și-ți vor păstra pielea udă, fapt deosebit de periculos pentru sănătatea ta, în special toamna sau în sezonul rece.

Un first layer îți oferă senzația de căldură și confort și îți păstrează pielea uscată. Aceset haine din stratul de bază se află în contact direct cu pielea, de aceea este esențial să te simți foarte confortabil cu ele.

Stratul intermediar

Între first layer și jachetă se află stratul de izolație (intermediar), care este principalul strat responsabil cu păstrarea unei temperaturi confortabile pentru corpul tău.

Poți purta un pulover de lână sau un polar. Acestea sunt călduroase, destul de ieftine și nu sunt recomandate ca strat de suprafață pe timp de toamnă și iarnă, mai ales că îți țin cald doar până se udă și se usucă destul de greu.

Stratul exterior

Deasupra puloverului de lână sau a polarului, îți recomandăm o jachetă de munte. Aceasta are rolul de a te proteja de vânt, de ploaie și de ninsoare. Rolul ei nu este cel de a păstra căldura corpului în interior, ci de a funcționa ca un scut în fața intemperiilor.

În general, ai la dispoziție două opțiuni: jachetă hardshell sau jachetă softshell.

O jachetă softshell este confortabilă, rezistentă, îți ține și de cald și, deși nu este impermeabilă, este destul de rezistentă la apă.

O jachetă hardshell este rezistentă la vânt, impermeabilă, ușoară, însă nu îți ține de cald. Este recomandată pentru drumețiile lungi și în condiții nefavorabile, iar stratul de bază și cel intermediar sunt cu atât mai importante în cazul ei.


Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*