Alegerea pantofilor de alergare rămâne un subiect inepuizabil, iar paleta de opțiuni aflată la dispoziția iubitorilor de trail running pare infinită. Însă nu toți pantofii de alergare ți se potrivesc, de aceea trebuie să știi câteva lucruri înainte de a investi în cea mai importantă parte a echipamentului de trail running.

În primul rând, Black Friday se apropie cu pași repezi, iar cei care doresc să investească în echipamentul de alergare au la dispoziție mii de modele la care se aplică reduceri de prețuri de până la 70%. Cei de la s-au înscris, deja, în cursa reducerilor și ne fac cu ochiul.

În al doilea rând, nu-i asculta pe cei care încearcă să te convingă că poți să alergi încălțat cu orice. Cu exagerarea de rigoare, putem să băgăm mâna-n foc că nu este aproape nici o diferență între a alerga desculț și a te încălța cu niște sandale sau niște ”teniși” vânduți de chinezi în Dragonul Roșu. Diferă doar poziția bătăturilor și zonele din talpă care o să te facă să crezi că alergi pe cuie.

Cu toate acestea, pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a alege perechea potrivită pentru tine sunt simpli. Trebuie doar să vrei, cu adevărat, să alergi mult și corect, fără a te accidenta.

1. Obiectivul

Dacă ești începător, află care este obiectivul pentru care dorești să-ți cumperi o pereche de pantofi de trail running: pentru menținerea condiției fizice, pentru a slăbi sau pentru performanță. În plus, ar trebui să te întrebi de câte ori pe săptămână vrei să alergi, pe ce distanțe și pe ce suprafețe. Nu în ultimul rând, bugetul este esențial. În ciuda părerii părinților zgârciți, există diferențe clare între pantofii de 100 de lei și cei de 600 de lei.

2. Marca

Marii producători de pantofi oferă o gamă largă de opțiuni. Scarpa, Salomon, Montrail, Asics, Adidas, Puma, Nike, Mizuno, Saucony, New Balance, Ecco, Zoot, Brooks, La Sportiva, Altra, Inov8 sau Hoka pot fi alegeri potrivite, însă asta nu e totul. Alergătorii și pantofii sunt ca niște cupluri de îndrăgostiți: unora ar putea să li se potrivească cel mai bine niște pantofi Scarpa, în timp ce alții s-ar înțelege de minune cu Nike sau Puma.

3. Ideal, din magazin

Suntem de părere ca cel mai bine este să mergi în magazin, pentru a vedea pantofii și a-i încălța. Dezavantajul ține de numărul redus de modele pe care le poți găsi în magazinele cu articole sportive. Pe net este mult mai simplu, căci sunt mai ieftini și ai la dispoziție toate mărcile și toate culorile, însă ai putea să nu afli la timp dacă pantofii pe care ți-i alegi ți se potrivesc cu adevărat. Există și varianta mixtă: mergi în magazin, îți găsești modelul potrivit și-l comanzi pe net, la un preț mai accesibil pentru bugetul tău.

4. Mărime

Este indicat ca pantofii pentru trail running să fie cu un număr mai mare. Dacă, atunci când îi porți, degetele picioarelor ating vărful pantofilor, fii sigur că vei avea parte de cele mai dureroase răni și bătături, mai ales după zonele de coborâre din cadrul concursului sau antrenamentului. În plus, în timpul alergării, piciorul se dilată, deci o pereche de pantofi puțin mai lați decât laba piciorului este de dorit.

5. Află ce tip de picior ai

Pentru cei care doresc să transforme trail runningul și alergarea obișnuită într-un hobby, este esențial să-și aleagă pantofii în funcție de pronația piciorului.

Identificarea tipului de pronație care te caracterizează este deosebit de importantă, deoarece descrie modul în care ”funcționează” piciorul tău atunci când mergi și, mai ales, când alergi. Dacă ai picior plat, vei avea, cu siguranță, pronație exagerată (supra-pronație). Dacă ai picior cu arc înalt, este posibil să ai pronație insuficientă (sub-pronație). Aproximativ 50% dintre alergători au pronație normală, în timp ce cealaltă jumătate se împarte între cei cu pronație exagerată sau pronație insuficientă.

Însă este foarte simplu să afli ce tip de pronație ai, umezind piciorul și lăsând o urmă pe gresie sau pe o altă suprafață plată și uscată. Dacă urma ta este plină și lată, ai pronație exagerată. Dacă urma arată întregul picior, dar se îngustează în mod clar în partea mediană, ai pronație normală. În schimb, dacă urma este foarte subțire și curbată, sau lipsește partea de mijloc, pronația este insuficientă.

Foto: www.maraton.info.ro

Foto: www.maraton.info.ro

Dacă ai pronație exagerată, vei avea nevoie de pantofi care să nu-ți lase piciorul să se miște prea mult în rotație. Astfel de pantofi trebuie să aibă o formă dreaptă, o talpă de mijloc fermă, cu densitate dublă și cu întăritură pe marginea interioară.

Dacă ai pronație insuficientă, vei avea nevoie de pantofi căptușiți, care să permită piciorului să se miște în rotație spre interior, cu o formă curbată sau semicurbată. Astfel de pantofi nu trebuie să controleze piciorul, ci să-i ofere un maximum de flexibilitate.

Dacă ai pronație normală, nu ai nevoie de pantofi speciali, ci trebuie să te concentrezi pe gradul de confort și pe modul în care ți se potrivesc.

Alte sfaturi pentru alegerea pantofilor de trail running

– lasă spațiu de un deget între vârful degetului mare de la picior și vârful pantofului;

– călcâiul nu trebuie să alunece atunci când mergi;

– pantofii nu trebuie să te apese pe nici o parte a piciorului;

– mergi la cumpărături seara, deoarece piciorul tău se dilată în timpul zilei și atunci are dimensiunea sa maximă, adică cea pe care o va avea atunci când vei alerga;

– probează pantofii cu șosetele pe care le vei purta atunci când te vei antrena sau vei participa la concursuri.

 

16a   Citește și: Patru alergători pe care ar trebui să-i urmărești pe Facebook

 

16b   Citește și: Tehnica respirației. Cum trebuie să respiri atunci când alergi

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*