Cascada Tamina, din masivul Piatra Mare, va fi reabilitată. Regia Locală a Pădurilor Săcele a decis să acorde 350.000 lei pentru modernizarea cascadei, pentru a o face accesibilă tuturor celor care doresc să o viziteze.

Despre Tamina ar fi multe de spus. Aflată la o altitudine de 1.100 de metri în masivul Piatra Mare, este, de fapt, o înşiruire de cinci cascade, cea mai mare având 10 metri. Tamina s-a format prin adâncirea unei linii vechi de drenaj şi prin prăbuşirea unei peşteri. Chiar dacă e mai puțin cunoscută decât faimosul Canion 7 Scări, oferă priveliști la fel de frumoase. Este, însă, o problemă cu vizitarea acestei cascade: drumul este distrus aproape în totalitate şi este accesibil, în momentul de faţă, doar turiştilor echipați special pentru căţărare și cu experienţă în drumeţiile montane.

Conducerea Regiei Locale a Pădurilor Săcele a susținut că se vor construi poduri suspendate cu lanţuri deasupra cascadei, pentru ca turiştii să se poate bucura pe deplin de frumusețea peisajului. Banii provin din profitul obţinut din vânzarea de biletele pentru vizitarea Canionului 7 Scări, potrivit BZB.

„Printr-o hotărâre a Consiliului Local Săcele, profitul înregistrat de noi în urma exploatării obiectivelor turistice este reinvestit în modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice. La Cascada Tamina se vor realiza poduri suspendate cu lanţuri, realizate din oţel zincat. Sperăm ca, până la finele luni mai, investiţia să fie finalizată,dacă şi vremea ne va ajuta. Vrem să transformăm această zonă în cea mai mare zonă de agrement din ţară“, a spus Cristian Popa, reprezentantul Regiei Pădurilor Săcele.

Dacă luăm în considerare metoda Regiei de ”dezvoltare a infrastructurii turistice”, nu ar fi deloc neobișnuit să se introducă o taxă și pentru vizitarea Cascadei Tamina. Subiectul rămâne în discuție până la un anunț din partea autorităților.

Cum ajungem la Cascada Tamina

Ca să ajungeți aici, drumul e aproximativ același ca până la Canionul 7 Scări. Accesul se face din DN1 la Timişul de Sus. Odată ajunşi la barieră, trebuie să urmaţi traseul marcat cu albastru. Drumul durează aproximativ o oră.

În cazul în care vreți să întrebați localnicii, ar trebui să știți că zona a fost denumită şi Ursărie, deoarece aici pot fi văzuţi mulţi urşi.

 

Citește și: Tiroliană de 2,1 km la Canionul 7 Scări, în Piatra Mare

Citește și: Canionul 7 Scări se redeschide în primăvară

Citește și: Site rusesc: România, o țară pitorească care sigur v-ar plăcea

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*