Canionul 7 Scări va fi redeschis pentru pasionații de drumeții la data de 15 martie 2015.

Regia Publică Locală a Pădurilor Săcele a decis să interzică parcurgerea traseului pe perioada iernii pentru siguranța turiștilor, cu câteva mici excepții. Singura modalitate prin care poți străbate canionul este să faci parte dintr-un grup de minimum 20 de persoane condus de un ghid sau de un profesor coordonator, cu condiția să adresezi o cerere scrisă Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele cu 48 de ore înainte.

Canionul 7 scări se găsește în Munții Piatra Mare, județul Brașov și se întinde pe o distanță de 160 de metri. Traseul reprezintă un defileu săpat în calcar, care este format din șapte trepte cu lungimi cuprinse între 2,5 și 35 de metri. Frumusețea acestui obiectiv turistic îl reprezintă cascadele care se formează în momentul în care crește volumul de apă al pârâului Șapte Scări. Acest drum are o dificultate peste medie și este alcătuit din scări metalice și podețe.

În anul 2013, canionul a fost reamenajat, scările și pasarelele din lemn fiind înlocuite cu unele din metal. Cristian Popa, reprezentant al Regiei Locale a Pădurilor Săcele a declarat pentru Digi 24 faptul că acestea „sunt confecţionate din oţel zincat, sunt garantate 40 de ani şi, faţă de varianta existentă înainte, care era parţial din lemn, parţial din metal, este garantată şi securitatea turistului”.

Cum ajungi la Canionul 7 scări?

Dacă vii din București, poți alege între două căi de acces. Una dintre opțiuni este drumul european E60 București – Brașov până la fosta cabană Dâmbu Morii sau dacă vii cu trenul, poți opta pentru ruta feroviară București – Brașov până în halta Timișul de Jos, de unde mai ai de mers 1,5 kilometri pe șosea până la aceeași fostă cabană Dâmbu Morii. De aici, traseul este marcat de o bandă galbenă și se termină la cabana Piatra Mare, aflată la o altitudine de 1640 de metri.

Tiroliana de la Canionul 7 scări este un alt element care atrage turiștii într-un număr mare. Inaugurată în toamna anului trecut, tiroliana măsoară 2,1 kilometri și pornește de la altitudinea de 995 de metri, potrivit Agerpres. Pentru a te bucura de adrenalina oferită de tiroliană trebuie să ai greutatea minimă de 45 de kg și înălțimea de 1,40 metri, iar greutatea maximă să fie de 95 de kg. Aceasta se va redeschide odată cu Canionul, tot pe data de 15 martie 2015.

Citește și: Tiroliană de 2,1 km la Canionul 7 Scări, în Piatra Mare

Citește și: Sistemul de tiroliene de la Canionul ”Șapte Scări”, deschis publicului

Comments

comments

7 Responses

  1. Radu Mititean

    Este un abuz interzicerea accesului pe acel traseu, dat fiind ca este un traseu turistic marcat. Era suficient sa fie declarat inchis, in sensul ca trebuie sa nu il consideri marcat si deci sa nu te astepti la o dificultate limitata si siguranta asigurata la un anumit nivel, ci sa il tratezi ca pe un traseu nemarcat si neamemajat in care intri pe proprie raspundere ca in orice teren de aventura…

    Răspunde
    • Daniel

      Azi am fost si eu spre cascada 7 scari si nu am observat ca la intrare era afisata taxa de 10 Lei de persoana pentru cine urca treptele in canion. Practic, trebuia sa traversez cascada pe niste scari metalice ceea ce mi sa parut o taxa total aberanta si chiar foarte mare. Nu ei au construit canionul ci natura si aceste scari existau si inainte de a pune aceasta taxa. Am mai fost pe aici si acum cativa ani si nu exista taxa. Ei doar au schimbat scara cu alta scara mai noua si au pus o taxa de scot banii a catorva mii de scari pe an. Era de datoria primariei sa o inlocuiasca si sa o amenajeze pentru a ridica un pic nivelul de trai din turism a localitatilor din jur. Este o taxa pentru fraieri exact ca taxa de pod de la Fetesti pe care nu o inteleg nici acum. Baiatul care astepta la scara si care ne-a intrebat de bilete nu ne-a lasat sa urcam si s-a laudat la nevasta-mea ca face box. Ciudata atitudine, si oricum taxa aceea nu trebuie sa existe, asa ca am facut un traseu pana acolo de 1 ora jumate + inca o ora jumate intors suparat si nervos. Sincer, nu recomand la nimeni sa mearga acolo asa ca, cautativa pozele pe internet. Se pare ca in tara asta turismul este inteles gresit. Ei ar putea sa faca bani din solutii alternative daca tot au inlocuit scara, sa zicem ca ar putea vinde produse si oricum fac bani din tiroliana. Cel mai rau este pentru pensiuni ca isi vor pierde o buna parte din turisti iar eu nu am sa recomand la nimeni zona respectiva. Am fost si la cheile Rasnoavei si am observat ca si acolo cerea taxa doar ca sa mergi pe drum sa vezi stancile fara nici un beneficiu, cu aceleasi tarife. Nesimtirea este mare la noi in tara, nu degeaba facem turismul in strainatate,

      Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*