La 1 noiembrie se vor împlini 79 de ani de când Cabana Babele și-a deschis ușa pentru turiștii îndrăgostiți de munte. Povestea din spatele adăpostului montan este, însă, mai veche și semnificativ mai anevoioasă decât drumul care duce la ”Altarele ciclopice din Caraiman”.

Sub vârful Babele, la 2.206 de metri și la răscruce de drumuri, se află una dintre cele mai populare cabane din Munții Bucegi. Împrejurimile de pe acest platou, mai exact, Sfinxul și ciupercile de piatră numite ”Babele”, i-au atras pe munțomanii ca un magnet, despre aceste fenomene litografice circulând numeroase legende și teorii supranaturale.

Donarea terenului de la ”Altarul Babelor”

Planul de a construi o cabană pe platoul ”magic” al Bucegilor aparținea Asociației Drumeților din Munții Înalți ai României (ADMIR), mai exact, primului președinte al acestei Asociații, doctorul Gheorghe Dumitrescu, care a condus ADMIR între 1929 și 1934, iar apoi a fost numit președinte de onoare.

Important de menționat este faptul că ADMIR se regăsește, în istorie, sub mai multe denumiri: Asociației Drumeților din Munții Iubiți ai României, Asociației Drumeților din Munții Ialomiței și României sau Asociației Drumeților din Munții Înalți ai României, cea din urmă fiind denumirea folosită de personalitățile vremii, printre care și speologul Valeriu Pușcariu, fondator al Touring-Clubul României.

Înființată în 1929, ADMIR capătă statut juridic în februarie 1930. În luna aprilie a aceluiași an, la Judecătoria orașului Pucioasa (județul Dâmbovița), coproprietarii terenului de pe muntele Obâșia donează Asociației o suprafață de 10.109 de metri pătrați, la punctul ”Altarul Babelor”. Acesta este terenul pe care se va construi viitoarea Cabană Babele.

Sala Odeon și Sala Dalles

Cine spune că muzica stă la baza făuririi tuturor lucrurilor, cu siguranță nu minte. Și Cabana Babele a avut parte, pentru ridicarea sa, de concerte deosebite de muzică de cameră și lieduri. Un prim concert organizat cu scopul de a strânge fondurile necesare lucrărilor viitorului adăpost din Bucegi a avut loc în februarie 1935, la sala Odeon din Ploiești.

Era nevoie, însă, de mai mulți bani. Astfel, în ianuarie 1936, are loc un concert la Sala Dalles din București, organizat de Ion Udriște-Olt, tot pentru a obține fonduri pentru cabana ce avea să se construiască.

Eforturile dau roade, iar în septrembrie 1936 se pune prima piatră a ceea ce avea să poarte numele de Casa Babele, urmând planul arhitectului Octav Doicescu. Membrii Asociației au participat și ei la construcție și au urcat pe platou, cu brațele și spinările, pietre și lemne. Piatra care a fost folosită la construirea cabanei provenea din ruinele unui vechi fort.

Bucuria a durat numai câteva luni, căci în primăvara lui 1937 a fost nevoie de noi acțiuni de strângere de fonduri. În acest sens, în aprilie 1937, tot la Sala Dalles are loc un alt concert organizat de ADMIR, potrivit Buletinului Alpin din decembrie 1939. Alte surse, ca turistmania.ro, spun că lucrările ar fi fost finanțate, inițial, de către președintele onorific al ADMIR, Gheorghe Dumitrescu, și mai apoi de către Uzinele Comunale București.

Despre lucrările de construcție se știe că au fost conduse de către unul dintre membrii ADMIR, Emilian Iliescu, dar  în august 1937, președintele de atunci al ADMIR, Udriște-Olt, a venit pe platoul din Bucegi să supervizeze personal construcția. O lună mai târziu, în septembrie, a fost ales și primul cabanier, Gheorghe Berceanu.

La 1 noiembrie 1937 are loc inaugurarea Casei Babele și se dau în folosință, pentru început, două dormitoare comune la etaj, o sufragerie și bucătăria de la parter. Cabana se desfașura pe trei nivele, demisol, parter și etaj. Avea o suprafață de construcție 350 de metri pătrați și o înălțimea de 15 metri. Demisolul era utilizat ca depozit de pentru echipamentele schiorilor și ca sală de garderobă, dar avea și două dormitoare, bucătarie, baie, uscător și depozit de alimente, precum și o cameră pentru cabanier. La parter se găseau nouă dormitoare, o sufragerie de 100 de metri pătrați și o verandă, iar la etaj, opt dormitoare. Octav Doicescu schițase 25 de încăperi, iar capacitatea de cazare ajungea la 300 de persoane, potrivit platformei online dedicate arhitectului Octav Doicescu.

Popularizarea Cabanei

Din ianuarie 1938, la Cabana Babele au loc cursuri de perfecționare pentru schiori, activitate care va deveni o tradiție în următorii ani.

Însă boom-ul popularizării va începe odată cu ridicarea telecabinei Bușteni-Babele. În anii ’70, se dorea dezvoltarea unui turism național de anvergură, astfel că Ministrul Turismului de la acea vreme, Ion Cozma, a inițiat o serie de proiecte care aveau ca rol revigorarea turismului și aducerea lui la standardele celorlalte țări. În urma discuțiilor dintre specialiștii români și firma italiană Ceretti e Tanfani, cu renume în tehnologia construcțiilor pe cablu, se decide construirea unor telecabine în stațiunile montane ale României.

În primăvara anului 1973 se începe construirea telecabinei Bușteni-Babele, iar inaugurarea are loc în august 1978 și a fost o atracție nu numai pentru turiști, cât și pentru dictatorul Nicolae Ceaușescu. Din nefericire, liderul comunist nu folosea telecabina pentru a urca până la Cabana Babele și pentru a se bucura de peisajul superb oferit de împrejurimi, ci pentru a vâna caprele negre.

În ianuarie 1981, Ceaușescu, însoţit de soţia sa şi de câţiva apropiaţi ai lor, urcă în telecabină și, pe toată durata traseului până la Babele, dictatorul împușcă tot ce era negru și mișca pe zăpadă. ”Iezi, capre gestante, ţapi tineri, dormind sau lingând sare, cad sub focul ucigător. Telecabina ajunge la staţia din golul alpin Babele. Aici, pentru a-şi demonstra măiestria de «vânător», în faţa întregii asistenţe, împuşcă singurul corb al acestor înălţimi, pasăre ocrotită de lege”, a povestit Vasile Crişan, unul dintre organizatorii partidelor de vânătoare ale lui Nicolae Ceauşescu, pentru Historia.

 

   Citește și: ”Cantonul Jepi”: Între dezvoltarea industrială a fraților Schiel și nepăsarea Primăriei Bușteni

 

   Citește și: Pietrele lui Solomon. Legătura dintre o cetate dacică și un rege maghiar

 

   Citește și: Cabana Diham. O istorie renăscută din propria cenușă

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*