Risc mare de avalanşă la Bâlea Lac. Meteorologii avertizează că în zona Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, se înregistrează risc mare – gradul patru din cinci – de avalanșă. Totodată, în această zonă este şi cel mai mare strat de zăpadă din ţară – 135 de centimetri, potrivit unui comunicat de presă.

Riscul mare de avalanşă se menţine şi la altitudinea de peste 1.800 de metri în Munţii Bucegi. Sub altitudinea de 1.800 de metri, în masivul Făgăraş (versantul nordic) este un risc însemnat (trei), iar în masivul Bucegi – risc moderat (de gradul doi), conform Agerpres.

Stratul de zăpadă este de 35 cm la Predeal, 27 cm la Sinaia, 23 de cm la Vârful Omu şi 17 centimetri la Fundata.

Totodată, în următoarele 24 de ore, vremea va fi geroasă la altitudinea de peste 2.000 de metri în Munţii Făgăraş şi Bucegi, unde temperatura minimă poate coborî până la -14 grade Celsius.

Citește și: FOTO. Avalanșa de la Bâlea-Lac, cea mai mare tragedie montană din România

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*