Ne place când mergem la munte și găsim potecile marcate, traseele refăcute, iar refugiile nu se dărâmă peste noi. Însă puțini își dau seama că acele poteci au fost refăcute prin munca voluntară a sute de tineri, iubitori de natură, conștienți de importanța unor trasee bine marcate și dornici să ajute, fără a aștepta o altă recompensă decât voia bună și aerul curat.

În 2013, Asociația Montană Carpați (AMC) a lansat proiectul ”Voluntar în Carpați”. Proiectul a continuat și în 2014 și este dedicat ” celor care ar dori să schimbe atmosfera cluburilor cu aerul curat, imobilitatea fotoliului cu urcuşul spre vârfuri, stressul civilizaţiei cu tihna serilor lângă focul de tabară, singuratatea relaţiilor virtuale cu camaraderia reală a prietenilor cu chip şi suflet”.

În acest an, membrii asociației și-au propus să refacă peste 250 de km de poteci montane, în Făgăraş, Lotru, Godeanu, Vrancea și Iezer. Însă lucrurile nu se întâmplă doar prin voință, ci este nevoie și de bani, așa că Asociația Montană Carpați a lansat o provocare. Nu este vorba despre Ice Bucket Challenge, ci despre îndemnul de a ajuta proiectul ”Voluntar în Carpați” printr-o simplă donație, care poate fi făcută AICI.

”Donează pentru că fiecare leu investit inseamnă încă 5 metri de poteca refacută! Cu marcaje pe copaci, pe stânci, cu piloni de ghidaj, cu indicatoare şi panouri de informare, cu podeţe, balustrade şi lanţuri. Donează pentru că fiecare leu investit inseamnă încă 10 secunde de sănătate pentru miile de tineri care vor călca pe aceste cărări în confort şi sigurantă! Donează pentru că Munţii Carpaţi au nevoie de tine! Au nevoie să îi iubeşti, să îi aperi şi să îi simţi aproape!”, scriu cei de la AMC.

Noi îi susținem. Voi?

 

   Citește și: Trasee remarcate în Munții Făgăraș

 

   Citește și: Trasee reabilitate în Munții Ciucaș

 

   Citește și: Voluntariatul, recunoscut ca experiență profesională

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*