E iulie, suntem în miezul verii și ai avea timp să prinzi și finala Campionatului Mondial de Fotbal, care e abia duminică, la ora 22. Așa că ia bicicleta și urcă-te în tren, deoarece avem o competiție spectaculoasă de MTB care-ți face cu ochiul!

Pe 12 și 13 iulie, Triada MTB ne aduce episodul cu numărul 2: Păltiniș Stage Race. Sâmbătă are loc etapa de XCO (Cross Country), cu un traseu de 5 kilometri, iar duminica e dedicată traseului XCP (Point to Point), de 40 de kilometri. Traseul XCO pentru amatori va fi unul accesibil, din punct vedere tehnic, pentru orice mountain biker de nivel mediu. Timpii celor două zile se aduna la clasamentul general, iar la finalul seriei de competiții, cei mai buni participanți vor fi premiați.

Organizatorii au anunțat că fiecare etapă vine la pachet cu un tricou specific, pe care îl vor oferi celor care au bifat această opțiune în formularul de înscriere.

Brașov XCM, prima etapă a Triadei MTB, a avut loc în 15 iunie, iar ultima etapă, Geinger MTB Challenge, se va desfășura între 16 și 17 august, la Sibiu. Competițiile organizate de Bike Romania sunt deschise atât sportivilor legitimați, cât și celor amatori. Cu toate acestea, întrecerile nu sunt recomandate începătorilor.

Detalii despre trasee și program găsiți pe Bike Romania!

 

19a   Citește și: Prima bicicletă cu Inner Drive System va apărea, în curând, pe piață

 

19b   Citește și: VIDEO. Cât de periculos este mountain biking-ul

 

19c   Citește și: VIDEO. Backflip la 20 de metri înălțime. O evoluție extremă pe marginea prăpastiei

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*