Știm că iubești muntele și știm că ți-ai dori ca și copilul tău să adore potecile montane.

La același lucru s-au gândit și jurnaliștii publicației thebigoutside.com, care au oferit cititorilor o serie de sfaturi foarte utile părinților care vor să-și determine copiii să-i întrebe în fiecare zi „când mai mergem la munte?”.

Iată care ar fi cele 10 sfaturi utile pentru părinții care vor să le sădească celor mici dragostea pentru drumețiile montane:

  1. Renunță repede la căruciorul pentru copii

Ce îndată ce copilul poate să meargă, evită să-l plimbi cu căruciorul. Lasă-l să meargă pe unde dorește, evident, însă, sub atenta ta supraveghere. În plus, lasă-l să se plimbe singur prin parc, în mijlocul naturii, și chiar la munte, dacă mergi cu el la aer curat. În acest fel îl înveți pe cel mic să se bucure de plimbare și să devină din ce în ce mai dornic să exploreze mediul înconjurător. Dacă mergi cu el la munte și știi că va obosi, astfel de rucsacuri de transport pentru copii sunt ideale pentru a-l purta pe cel mic cât mi mult timp la aer curat.

  1. Nu cădea în frustrare și apatie

Haide să fim sinceri cu noi înșine: atunci când mergi la munte cu copilul și campezi în mijlocul naturii, muncești mult mai mult decât te poți relaxa. Nu te lăsa, însă, descurajat(ă). Dacă aștepți ca cel mic să crească pentru a-l lua cu tine în drumeții montane, ai putea avea neplăcuta surpriză să constați că nu mai este interesat de astfel de activități.

  1. Nu îi suprasolicita

Drumețiile montane trebuie să fie o plăcere pentru cel mic, nu o corvoadă. Dacă se transformă în prea multă oboseală și în prea mult efort, copilul va prinde repulsie față de astfel de activități. În plus, nu uita că ceea ce pentru tine este ușor poate fi foarte dificil și înspăimântător pentru copil. Ascultă-l și înțelege-l atunci când îți spune că este obosit sau că îi este frică și nu-l obliga să facă ceea ce nu-i place.

  1. Atenție la echipament

Fii un exemplu pentru cel mic și explică-i care este rostul echipamentului adecvat pentru drumeție. În nici un caz nu trebuie să-ți lipsească bocancii, rucsacul și hainele adecvate pentru drumeție. În plus, echipamentul adecvat ese la fel de important și pentru copii, care sunt deseori neatenți și au nevoie, spre exemplu, de un plus de protecție la nivelul picioarelor. Cumpără-i bocanci de munte, iar pentru somn nu trebuie să îi lipsească o astfel de piesă de echipament, ideală pentru a campa la cort, în mijlocul naturii.

  1. „Mituiește-l”

Pentru a-l motiva, ia cu tine câteva lucruri care îi plac, cum ar fi dulciurile preferate sau o jucărie. În plus, lasă-l să-și poarte singur, „ca un om mare”, un mic rucsac de drumeție, lanterna și alte accesorii utile. Lasă-l să conducă expediția și cere-i sfatul atunci când instalezi cortul. Lasă-l să culeagă lemne pentru foc, să aprindă focul și să-l întrețină, însă, în mod evident, sub atenta ta supraveghere.

Citește și: La munte sau la mare? TOPUL avantajelor pentru sănătate. Unde este mai bine să-ți petreci timpul liber

  1. Nu planifica totul la fix

Atunci când pleci cu copilul la munte, trebuie să știi unde vei dormi și să cunoști foarte bine traseul. Însă ia-ți întotdeauna o marjă generoasă de timp, deoarece copiii sunt deseori imprevizibili și e posibil să întârzii foarte mult pe traseu. În plus, nu uita că o drumeție pe potecile montane este o bucurie în sine. Gândește-te mai puțin la destinație și mai mult la călătoria în sine.

  1. Dacă vor, lasă-i să-și care singur bagajele

Nu-i impune copilului să-și care siungur bagajele până nu îți cere el să facă asta. Dacă-i vei impune acest lucru, drumeția nu va mai fi pentru el o plăcere, ci o corvoadă. Cu timpul va dori să-și care singur propriile lucruri, iar tu ar trebui să-l lași să facă asta, fără să-i dai în spinare un rucsac mai greu de 20-25% din greutatea sa corporală.

  1. Lasă-i să se joace afară

Lasă copilul să se joace cât mai mult timp afară. Dacă joaca în casă acaparează orice altă activitate, copilul va deveni inactiv, iar drumețiile montane nu îi vor face cu ochiul. În plus, lasă-i să practice diferite sporturi outdoor alături de alți copii. În acest fel își vor construi o bună condiție fizică, fără să simtă că face „antrenamente”.

  1. Stârnește-le curiozitatea

Cu câteva zile înainte de a merge la munte, incită-le curiozitatea, spune-le povești, vorbește cât mai mult despre ceea ce veți face în zilele de drumeție și implică-i în procesul de planificare. Ei vor deveni mult mai entuziasmați de ceea ce urmează și mult mai activi în timpul drumeției.

  1. Ai grijă de tine

Nu uita niciodată să ai grijă de tine și să fii precaut(ă). Dacă tu nu ești OK, nici copilul tău nu va fi în deplină siguranță. În plus, nu uita de timpul tău liber. Tu ești modelul copiilor tăi, iar când cel mic vede că ai propriile tale pasiuni și ești o persoană activă, își va căuta și el propriile pasiuni și va lua exemplu de la modul în care te raportezi la timpul tău liber.

Citește și: Singură în drumeție. Ce trebuie să știi dacă vrei să mergi singură-cuc pe munte

Citește și: 14 lucruri pe care trebuie să le știi neapărat înainte de a te apuca de MTB

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*